Reprezentanţi ai peste 30 de state şi zeci de organizaţii internaţionale şi financiare sunt așteptați, astăzi, la Chişinău, unde vor avea loc lucrările celei de-a patra ediţii a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova.
Platforma de sprijin pentru Republica Moldova a fost lansată la iniţiativa României, Germaniei şi Franţei.
Evenimentul se desfăşoară la Palatul Republicii şi este destinat să mobilizeze un ajutor pentru Republica Moldova pe trei direcţii principale în dezvoltarea acesteia – sprijin bugetar, crearea unui Fond pentru infrastructură şi a unui Fondul rezidenţial pentru eficienţă energetică.
Evenimentul va fi deschis de prim-ministrul Dorin Recean. Intervenţii vor avea şi cofondatorii Platformei – şefii delegaţiilor franceze, germane şi române.
Forumul se va încheia cu un discurs al preşedintei Maia Sandu, ce va fi urmat de o conferinţă de presă susţinută de miniştrii de externe ai Franţei, Germaniei, României şi Republicii Moldova.
Se aşteaptă de asemenea să fie semnate o serie de memorandumuri privind ajutorul preconizat pentru Republica Moldova.
La reuniunile precedente ale Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, desfăşurate la Berlin, Paris şi Bucureşti, Chişinăul a primit angajamente financiare și umanitare în valoare de 1,4 miliarde de euro (peste 28 miliarde de lei).










