Zelenski a vizitat militarii răniți care se recuperează în SUA

Preşedintele Volodimir Zelenski – care a sosit la New York pentru a se adresa Adunării Generale a ONU – a vizitat militari ucraineni grav răniţi, care se află la recuperare la Spitalul Universitar din Staten Island, un district al megalopolisului.

În prezenţa unui dispozitiv de înaltă securitate al forţelor de ordine americane, Zelenski a discutat cu militarii ucraineni, grav răniți pe front și care au rămas cu dizabilităţi grave.

El i-a privit cu empatie, într-o sală uriaşă de recuperare care era echipată cu numeroase aparate medicale şi sportive, pe unii dintre militarii săi, în uniformă, care făceau exerciţii pentru a putea merge din nou.

”Vă suntem recunoscători şi suntem mândri de voi”, le-a spus el în ucraineană. Zelenski a înmâmat, apoi, fiecărui militar, unii dintre ei în scaune cu rotile, câte o decoraţie, ca semn de prețuire pentru lupta lor eroică de pe front.

Nouă pacienţi ucraineni sunt îngrijiţi în prezent, iar 35 au fost îngrijiţi de la începutul lui octombrie, potrivit medicilor de la Spitalul Universitar Staten Island. Zelenski le-a mulţumit și cadrelor americane şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de SUA.

”Vă aşteptăm pe toţi să vă întoarceţi acasă. Avem absolută nevoie de fiecare dintre voi, de fiecare combatant ucrainean puternic pentru a învinge”, a subliniat el, declarându-se convins că victoria împotriva forţelor armate ruse ”evident, va sosi”.

Preşedintele Ucrainei urcă, astăzi, pentru prima oară de când a început războiul la tribuna ONU. Mâine participă la o reuniune specială a Consiliului de Securitate, după care urmează să fie primit, joi, la Casa Albă.

Facebook

Comentarii