Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, intenţionează să meargă la Washington, după discursul pe care îl va rosti la Adunarea Generală a ONU. Zelenski ar urma să aibă o întâlnire cu preşedintele Joe Biden la Casa Albă şi întrevederi cu membri ai Congresului la Capitoliu, au relatat The Washington Post, Bloomberg şi CNN, citate de Agerpres.
Deocamdată, nu există informaţii oficiale despre detaliile vizitei şi încă nu este clar dacă şeful statului ucrainean se va adresa plenului Congresului Statelor Unite, aşa cum a făcut-o în 22 decembrie.
Potrivit unor surse politice, călătoria sa la Washington ar urma să înceapă joia viitoare. Este de aşteptat ca, și în cursul acestei vizite, preşedintele Zelenski să solicite sprijin suplimentar pentru ţara sa.
În prezent, Biden încearcă să convingă Partidul său Democrat să fie de acord cu alocarea a încă 20 de miliarde de dolari pentru obiective umanitare, economice şi militare. În Senatul american, Ucraina a primit un sprijin atât de la democraţi, cât şi de la republicani, de la începerea războiului. În schimb, în Camera Reprezentanţilor, unde republicanii au o uşoară majoritate, au sporit criticile referitoare la continuarea plăţilor pentru ajutorarea Kievului.
Volodimir Zelenski a vizitat Washingtonul, în decembrie anul trecut, când s-a întâlnit cu Joe Biden şi s-a adresat celor două camere ale Congresului Statelor Unit.
SUA furnizează Kievului mai mult ajutor militar decât orice altă ţară. Potrivit Institutului pentru economie mondială de la Kiev, valoarea ajutorului furnizat până acum Ucrainei de către Washingtonul a depăşit deja 70 de miliarde de dolari.










