Prigojin a murit. Avionul lui a fost doborât? „Putin nu iartă pe nimeni”

Comandantul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, se afla pe lista celor 10 persoane aflate la bordul avionului privat prăbuşit miercuri în Rusia, la nord-vest de Moscova. Nu există supravieţuitori.

Potrivit primelor informații ale autorităților ruse, au fost găsite cadavrele a opt dintre pasagerii zborului Moscova – Sankt Petersburg.

Primele reacții

Canalul de Telegram al lui Prigojin confirmă moartea acestuia: „Evgheni Viktorovici Prigojin, șeful Grupului Wagner, erou al Rusiei, un adevărat patriot, a murit ca urmare a acțiunilor trădătorilor Rusiei. Dar chiar și în Iad el va fi cel mai bun! Glorie Rusiei!”

Purtătorul de cuvânt al președintelui american Joe Biden a declarat că „dacă s-ar confirma (știrea, n.n.), n-ar fi o surpriză pentru nimeni”.

Mihailo Podoliak, consilier al președintelui ucrainean Zelenski, a afirmat că „eliminarea demonstrativă a lui Prigojin și a conducerii Wagner, la două luni după tentativa lor de lovitură de stat, este un semnal al lui Putin pentru elitele ruse, înaintea alegerilor din 2024: Atenție! Lipsa de loialitate echivalează cu moartea”.

„Putin nu iartă pe nimeni”, a mai declarat Podoliak, pe X – fostul Twitter.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii