Luminița Odobescu: „România deţine cele mai solide garanţii de securitate din istorie”

Ministrul afacerilor externe, Luminiţa Odobescu, a declarat, ieri, că în acest moment, România, ca membru NATO şi al Uniunii Europene, deţine cele mai solide garanţii de securitate din întreaga sa istorie.

Odobescu a menţionat, la Antena 3, că în convorbirea pe care a avut-o cu secretarul de stat american Antony Blinken, a prezentat măsurile pe care România le ia pentru sprijinirea Ucrainei în a asigura tranzitul cerealelor, adăugând că acest lucru este o prioritate pentru partea română.

„Am avut o discuţie astăzi foarte bună şi detaliată cu secretarul de stat american Antony Blinken. A fost o discuţie normală între aliaţi pentru evaluarea situaţiei şi pentru coordonare strânsă, mai ales în contextul în care, săptămâna aceasta, va avea loc la Bruxelles reuniunea Consiliului Nord-Atlantic, dar şi un consiliu Nato-Ucraina”, a declarat ministrul Luminița Odobescu, care a precizat că această discuţie vine în contextul situaţiei de securitate de la frontiera țării noastre din zona Mării Negre.

„Noi am prezentat în această discuţie cu secretarul de stat american ceea ce facem pentru Ucraina, am prezentat măsurile actuale, dar şi viitoare pe care România le-a luat şi continuă să le ia pentru a asigura tranzitul cerealelor. Este un o prioritate pentru partea română şi am asigurat partea americană şi suntem de fapt în strânsă coordonare şi cu ceilalţi parteneri, nu numai cu partenerii americani, ci şi cu partenerii europeni, să vedem cum putem să sprijinim mai bine Ucraina şi pe acest domeniu, mai ales în acest moment dificil”, a adăugat ministrul.

Odobescu a subliniat şi că l-a informat pe secretarul de stat american şi asupra deciziei României de a se alătura declaraţiei G7 în sprijinul Ucrainei, care a fost prezentată în marja summitului NATO de la Vilnius.

România caută în continuare soluții pentru exporturile de cereale

Întrebată în legătură cu faptul că ar exista pericolul ca şi teritoriul României să fie lovit, într-un incident, Odobescu a răspuns: „Eu nu aş vrea să speculăm pe această natură, pentru că, din punctul nostru de vedere, în acest moment, România, ca membru NATO, ca membru al Uniunii Europene, deţine cele mai importante sau mai solide garanţii de securitate din întreaga noastră istorie, deci acest lucru este foarte, foarte important de subliniat la acest moment”, a mai spus ministrul de externe.

Potivit acesteia, după discuții la nivelul Guvernului și cu Comisia Europeană, România a găsit deja soluții la problema cerealelor: deschiderea punctelor de frontieră, îmbunătăţirea infrastructurii, nu numai a infrastructurii fluviale, dar şi a celei terestre şi feroviare.

Ea a adăugat că este foarte important rolul geostrategic al Mării Negre şi „faptul că la Vilnius România a reuşit să aibă un paragraf despre Marea Neagră şi aceste decizii, care sunt scrise foarte clar, sunt cu atât mai relevante în contextul actual”.

„Ne bucurăm şi în continuare şi salutăm implicarea tuturor aliaţilor în consolidarea şi recunoaşterea rolului geostrategic în contextul actual al Mării Negre”, a spus Luminiţa Odobescu.

Consiliul NATO-Ucraina, anunțat pentru mâine

Potrivit ministrului, România este în strânsă legătură cu aliaţii, în perspectiva Consiliului Nord-Atlantic de miercuri de la Bruxelles.

„După cum am spus, toate aspectele sunt legate de rolul geostrategic al Mării Negre şi de importanţa sprijinului şi consolidării măsurilor de descurajare şi apărare. Deci, ceea ce s-a făcut la Madrid şi toate deciziile luate la Madrid şi respectiv la Vilnius îşi arată încă o dată relevanţa în contextul actual. Este foarte important de subliniat acest lucru, pentru că România are prezenţă militară, este sprijinită permanent şi este un membru activ şi important al NATO pe Flancul estic, iar toate măsurile acestea de consolidare ale Flancului estic ne arată încă o dată şi conferă până la urmă cetăţenilor români siguranţa necesară”, a susţinut Odobescu.

Ea a menţionat şi faptul că în discuţia cu secretarul american a fost subliniată importanţa sprijinului pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova.

„Tot ce se întâmplă în ultimele zile se întâmplă în apropierea României, dar şi a Republicii Moldova şi este important să ne coordonăm, atât cu partenerii americani, cât şi cu partenerii europeni, să sprijinim în continuare Republica Moldova”, a subliniat mnistrul.

Facebook

Comentarii