Rusia stopează acordul cerealelor, ca represalii la atacul de pe podul Kerci

Rusia nu mai participă la acordul de export al cerealelor prin Marea Neagră, a anunţat astăzi Kremlinul, conform agenţiei Reuters.

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia iese din acordurile pentru transportul de cereale pe Marea Neagră, începând de astăzi, 17 iulie, informează agenția rusă TASS, citată de News.ro.

„Acordurile de la Marea Neagră încetează astăzi să mai fie în vigoare. Aşa cum a spus mai devreme preşedintele Federaţiei Ruse, acordul expiră la 17 iulie. Din păcate, partea care priveşte Rusia din acest acord de la Marea Neagră nu a fost îndeplinită până acum. Prin urmare, acesta este denunţat”, a declarat Peskov.

„Acordul privind cerealele a încetat”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

El a spus însă că de îndată ce „partea referitoare la Rusia va fi îndeplinită, partea rusă va reveni imediat la punerea în aplicare a acestui acord”.

Peskov susține că decizia de a nu reînnoi acordul nu are legătură cu atacul din timpul nopții asupra podului Kerci, pe care l-a atribuit Ucrainei.

„Acestea sunt evenimente care nu au nicio legătură între ele. Chiar înainte de atacul terorist, poziția a fost declarată de președintele Putin”, a declarat Peskov.

Înţelegerea mediată în urmă cu un an de ONU şi Turcia permitea Ucrainei să exporte cereale pe cale maritimă, prin porturile din sud, după o perioadă de la începutul războiului în care Rusia impusese o blocadă.

Acordul a fost prelungit de mai multe ori şi urma să expire astăzi.

Moscova susţinea de câteva luni că nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru o nouă prelungire.

Rusia a acuzat astăzi Ucraina de atacul asupra podului care leagă Crimeea de teritoriul rus. Conform surselor ruse, pentru atac s-au folosit drone, iar exploziile au ucis doi oameni.

Facebook

Comentarii