Provocările de securitate din această perioadă sunt „fără precedent” şi pot fi depăşite doar prin unitate, a transmis, astăzi, preşedintele Klaus Iohannis, într-un mesaj cu ocazia Zilei Drapelului Naţional, care a fost prezentat de Mihai Şomordolea, consilier de stat la Departamentul Securităţii Naţionale – Secretariat CSAT.
”În această perioadă, ne confruntăm cu provocări de securitate fără precedent, pe care le putem depăşi doar dacă rămânem uniţi, iar drapelul nostru este simbolul sub culorile căruia trebuie să continuăm modernizarea societăţii noastre”, a transmis președintele Klaus Iohannis.
„Arborarea Drapelului Naţional alături de cele ale naţiunilor cu care ţara noastră împărtăşeşte aceleaşi valori democratice şi împreună cu care este membră a NATO şi a Uniunii Europene reprezintă o recunoaştere a contribuţiei României la efortul comun de asigurare a securităţii şi a prosperităţii comunităţii europene şi euro-atlantice”, a mai subliniat şeful statului, potrivit Agerpres.
Ziua Drapelului Naţional a fost sărbătorită, astăzi, în Piaţa Tricolorului, din faţa Palatului Cercului Militar Naţional.
Ceremonii similare au avut loc și în municipiile reşedinţă de judeţ, precum şi în localităţile din ţară în care sunt unităţi militare.









