Germania: Scholz și Macron, plimbare prin centrul orașului Potsdam

Cancelarul german Olaf Scholz l-a condus, ieri, pe preşedintele francez Emmanuel Macron într-o plimbare improvizată prin centrul oraşului Potsdam, înaintea unei cine de lucru, informează dpa, potrivit Agerpres.

Cei doi oficiali europeni s-au întâlnit în piaţa Alter Markt (Piaţa Veche), s-au aşezat în faţa cafenelei Muzeului Barberini şi au traversat, de asemenea, Freundschaftsinsel (Insula Prieteniei), un parc din apropiere.

Plimbarea prin centrul orașului a durat mai bine de jumătate de oră și a fost urmată de o cină de lucru.

Este pentru prima dată când Olaf Scholz se întâlneşte cu un lider străin în oraşul în care locuieşte, Potsdam, aflat în apropiere de Berlin.

Peste 50 de oameni au stat în piaţa Neuer Markt pentru a-i urmări pe pe cei doi lideri europeni, în timp ce alţii s-au apropiat de ferestrele restaurantului Kochzimmer, unde a avut loc cina, pentru a-i zări.

Cina de lucru a avut loc o masă separată de cea a celor două delegaţii, aflată în apropiere, şi a durat aproape trei ore, cu mult mai mult decât era planificat.

Este foarte probabil ca distrugerea parţială a barajului din Ucraina şi inundaţiile majore provocate, toate acestea în mijlocul războiului de agresiune al Rusiei, să se fi aflat pe agenda acestor discuţii neoficiale.

Întâlnirea este importantă pentru ambii, având în vedere că relaţiile dintre cancelarul german şi preşedintele francez nu au început tocmai bine după ce noul guvern german a preluat mandatul, în decembrie 2021, şi, de atunci, nu au fost mereu uşoare.

Macron şi Scholz tocmai ce s-au văzut săptămâna trecută la summitul european găzduit de Republica Moldova, unde au lansat o încercare de mediere comună în conflictul din nordul Kosovo.

Facebook

Comentarii