Premierul de dreapta, Kyriakos Mitsotakis, e favorit în alegerile parlamentare de azi din Grecia, dar e cotat cu șanse mici pentru formarea noului guvern. Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară în care cultura politică nu se bazează pe compromis.
Principalul său contracandidat, liderul Syriza, Alexis Tsipras, vrea să revină la conducerea ţării după un prim mandat din 2015 până în 2019, marcat de o confruntare cu Uniunea Europeană şi apoi de capitularea sa în cursul negocierilor pentru salvarea Greciei din criza financiară.
Tsipras acuză guvernul că prin politica sa economică a făcut ca „clasa de mijloc să trăiască cu cupoane” alimentare. Dar sondajele îl creditează cu un avans confortabil pe liderul conservator al formaţiunii Noua Democraţie (ND), între 5 şi 7 procente.
ND este creditată cu 32,7% din intenţiile de vot, iar Syriza cu 26%, potrivit unui sondaj efectuat joi. Pe locul al treilea se află partidul socialist Pasok-Kinal, cu 8,3% din potențialele voturi.
Un asemenea rezultat nu ar permite însă dreptei să guverneze singură, iar Kyriakos Mitsotakis a exclus formarea unei coaliţii, într-o ţară în care cultura politică nu se bazează pe compromis. În caz de imposibilitate a alcătuirii unei majorităţi guvernamentale, ceea ce numeroşi analişti prezic, un nou scrutin ar urma să fie convocat la sfârşitul lui iunie sau începutul lui iulie, notează AFP, preluată de Agerpres.










