Rachetele ruseşti au lovit luni oraşul Sloviansk din estul Ucrainei ucigând două persoane aflate în maşinile personale, rănind alte peste 30 de persoane şi distrugând clădiri, au declarat autorităţile locale, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Sunt doi morţi şi 29 de răniţi în Sloviansk, imobile administrative şi birouri au fost avariate, precum şi cinci clădiri şi şapte case”, a declarat guvernatorul, Pavlo Kirilenko, precizând că forţele ruse au „lovit centrul oraşului în jurul orei locale 10:30 cu două rachete S-300”.
Potrivit poliţiei, cele două persoane decedate se aflau la volan în apropierea centrului oraşului în momentul bombardamentului.
Raportul poliţiei indică 32 de răniţi, dintre care cinci grav, în timp ce primarul localității a anunţat un total de 36 de răniţi în acest oraş, situat la 40 de kilometri de Bahmut, unde forţele ucrainene şi pro-ruse sunt angajate într-o luptă crâncenă.
O clădire administrativă impunătoare cu trei etaje a fost distrusă de explozie. Clădirea găzduia un birou al companiei de căi ferate, dar două persoane la faţa locului au indicat pentru AFP că este vorba despre un centru de recrutare a soldaţilor.
Potrivit guvernatorului, un alt oraş din regiunea Doneţk, Drujkivka, a fost vizat de un atac.
Forţele ruse au făcut din cucerirea regiunii Doneţk principala prioritate militară şi au anunţat anul trecut că au anexat-o, deşi nu o controlează în totalitate.








