Centrala nucleară de la Zaporojie a fost reconectată, joi, la reţeaua electrică a Ucrainei, a anunţat Ukrenergo, operatorul reţelei naţionale, printr-un comunicat preluat de Reuters. S-a redus astfel riscul unei catastrofe după avariile provocate de bombardamentele ruseşti, potrivit Agerpres.
Ceva mai devreme în cursul zilei, alimentarea cu energie a centralei fusese întreruptă şi intraseră în funcţiune generatoarele diesel de rezervă. Acestea constituie ultima soluţie pentru evitarea supraîncălzirii combustibilului nuclear, însă combustibilul disponibil poate asigura răcirea doar timp de zece zile.
Incidentul a provocat noi temeri privind un accident la cea mai mare centrală nucleară din Europa, la aproape patru decenii după dezastrul de la Cernobâl. Ukrenergo a anunţat însă că reparaţiile au fost efectuate rapid. Specialiştii „au refăcut alimentarea cu energie a centralei atomo-electrice Zaporojie, întreruptă de loviturile cu rachete de astăzi”, arată comunicatul companiei citat de Reuters.
Centrala „trece de la generatoarele diesel la alimentare cu electricitate pentru necesităţile proprii de la sistemul energetic unificat al Ucrainei”, informează compania.
Rusia respinge acuzaţiile oficialilor din Ucraina care acuză de bombardamente forţele ruse, susţinând că, dimpotrivă, ucrainenii sunt cei care lovesc centrala.
În timpul atacurilor, curentul se întrerupe, iar măsurile de siguranţă sunt neglijate. Riscurile de catastrofă „cresc semnificativ”, iar „capacitatea noastră de a reacţiona la ele, de a le evita scade semnificativ”, a declarat Oleh Krikov, preşedinte interimar al autorităţii ucrainene pentru securitatea nucleară.
Şi Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică şi-a exprimat îngrijorarea după ce s-a confirmat intrarea în funcţiune a generatoarelor de rezervă de la Zaporojie. Directorul Rafael Grossi a cerut crearea de urență a unei zone de protecţie demilitarizată, în jurul centralei.








