Trenuri oprite și școli închise în Franța

Majoritatea trenurilor au fost oprite, rafinăriile de petrol au fost blocate, iar producția de energie a scăzut în Franța marți, în timp ce sindicatele au organizat a nouă zi de grevă la nivel național. Sindicatele protestează împotriva planurilor de reformă a pensiilor, inițiat de președintele Emmanuel Macron.

Sondajele de opinie arătă de săptămâni întregi că majoritatea alegătorilor resping reforma, care ar majora vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani. Cu toate acestea, guvernul intenționează să își mențină poziția și să ducă la îndeplinire planurile pe care le consideră esențiale pentru a evita un colaps al sistemului de pensii.

Sindicatele încearcă să blocheze reforma pensiilor

„Pot înțelege că nu mulți oameni vor să lucreze încă doi ani, dar este necesar să asigurăm viabilitatea sistemului”, a declarat premierul Elisabeth Borne pentru France 5 TV.

Sindicatele au declarat că vor pune din ce în ce mai multă presiune pentru a încerca să-i convingă pe parlamentari să nu voteze aceste reforme, adăugând că grevele continue, în special la rafinăriile de petrol și la căile ferate, ar putea fi prelungite pe mai multe zile.

Eric Sellini, reprezentant al sindicatului CGT la TotalEnergies a declarat pentru Reuters că o grevă care blochează în prezent rafinăria Gonfreville din Normandia este programată să dureze până joi, iar la rafinăria Donges din vestul Franței până vineri.

Sunt planificate mitinguri în toată Franța, iar poliția se așteaptă ca cel puțin 1,4 miloane de francezi să fie prezenți, după ce peste 1,27 milioane de persoane au participat la protestele anterioare din 31 ianuarie.

Facebook

Comentarii