China se victimizează: Occidentul duce o „politică de represiune”

Preşedintele chinez Xi Jinping a condamnat, la sesiunea anuală a parlamentului de la Beijing, ”represiunea” la care este supusă ţara sa de către ţările occidentale, mai ales de către Statele Unite, transmit marţi AFP şi dpa, potrivit Agerpres.

”Mediul extern de dezvoltare al Chinei a cunoscut schimbări rapide. Factorii incerţi şi imprevizibili au crescut considerabil”, a declarat luni Xi Jinping. ”Ţări occidentale, conduse de Statele Unite, au pus în aplicare o politică de îngrădire şi de represiune împotriva Chinei, ceea ce a condus la provocări fără precedent pentru dezvoltarea ţării”, a adăugat el.

Xi Jinping, care se pregăteşte să obţină, peste câteva zile, al treilea mandat prezidenţial fără precedent, a făcut aceste afirmaţii în faţa unui comitet consultativ în timpul sesiunii parlamentului.

El a mai declarat că ultimii cinci ani au fost marcaţi de o serie de dificultăţi, precum focarele repetate de COVID-19 şi presiunea crescândă asupra economiei, care ameninţă să frâneze dezvoltarea Chinei.

Relaţiile sino-americane au cunoscut o perioadă deosebit de tensionată luna trecută, după ce un balon chinez, acuzat că spiona instalaţii militare în SUA, a fost doborât de aviaţia americană.

Incidentul l-a făcut pe secretarul de stat Antony Blinken să îşi amâne o vizită în China, care ar fi permis dezamorsarea unor subiecte sensibile precum poziţia chineză cu privire la războiul din Ucraina, concurenţa în materie de tehnologii sau problema Taiwanului.

China şi SUA sunt angajate într-o luptă feroce pentru producerea de semiconductori, americanii pierzând poziţia dominantă în favoarea gigantului asiatic. Invocând o presupusă ameninţare la adresa securităţii sale naţionale, Washingtonul a înăsprit în ultimele luni sancţiunile împotriva producătorilor chinezi de semiconductori, pentru a-i împiedica să se doteze cu tehnologii americane.

Vizitele unor parlamentari occidentali, mai ales americani, în Taiwan, au contribuit de asemenea la tensionarea relaţiilor bilaterale.

Facebook

Comentarii