24 februarie 2022 este ziua în care destinul poporului ucrainean s-a schimbat brusc: teritoriul ţării a fost invadat de armata rusă, pacea din Ucraina a fost înlocuită cu un război sângeros, iar vieţile oamenilor au luat un alt curs.
La un an distanţă, peste 7 milioane de cetăţeni ucraineni, fugiţi din calea armelor îşi duc viaţa în alte ţări, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să pornească de la zero, relatează Agerpres într-un reportaj despre modul cum războiul le-a schimbat dramatic viața.
Despre războiul pe care avea să-l trăiască, învațase doar la lecțiile de istorie
Alex Danilov are 16 ani şi este din Cernăuţi. De aproape un an, locuieşte în România, cu părinţii şi sora lui de doar trei ani, după ce, pe 29 februarie 2022, au părăsit Ucraina de teama de a nu fi ucişi.
Pentru Alex, vestea războiului a fost un şoc. Despre război nu auzise decât la lecţiile de istorie sau la televizor.
„Ziua de 24 februarie este ziua în care mi s-a schimbat viaţa. În ziua aceea, am o surioară de trei ani şi veselă a alergat la mine, am ridicat-o la geam, pentru că ea aştepta foarte tare zăpada, şi am ridicat-o să vadă. Noi locuiam în centrul oraşului şi era întotdeauna aglomerat. Când am deschis geamul, maşini nu erau. Era o uimire. Am înţeles că toţi pleacă, pleacă să îşi salveze viaţa”, povesteşte Alex.
A treia zi de la începutul războiului, întreaga familie s-a retras la casa bunicilor, într-o localitate rurală, în apropiere de Cernăuţi, iar pe 29 februarie au decis, la primele ore ale zilei, să părăsească ţara şi să vină în România. S-au urcat în maşină, cu un bagaj mic şi au plecat spre vamă.
„În ziua în care am plecat din Ucraina îmi amintesc că mama mi-a zis să iau doar esenţialul, sincer nu credeam că războiul va continua foarte mult. Maxim o săptămână şi ne întoarcem acasă. Dar în momentul acela ştiam că în România o să mă simt singur, că poate dura o perioadă în care nu o să am prieteni şi mi-am luat toate cărţile. Cărţile erau nişte prieteni de-ai mei foarte sufletişti. O dimineaţă ne-a schimbat viaţa. Toată viaţa. Seara nu ştiam şi dimineaţa s-a schimbat, toate planurile s-au schimbat”, îşi aminteşte Alex.
Mama lui afirmă că o altă problemă cu care s-au confruntat au fost cozile uriaşe care se formaseră încă din data de 24 februarie la punctele de ieşire din ţară. În total, în vamă, au aşteptat 28 de ore pentru a păşi pe teritoriul românesc, unde au căutat să se simtă în siguranţă.
Alex a început un nou an şcolar la un liceu din Capitală, iar sora lui a fost înscrisă la o grădiniţă unde majoritari sunt copii de peste graniţă.
La o zi de la plecarea lor, au căzut primele bombe
Tot în Bucureşti, locuiește Natalia Morozova, în vârstă de 39 de ani, profesoară de limba engleză.
A plecat din Viniţa, un oraş din centrul Ucrainei, şi a venit în România pe 8 martie 2022, alături de mama ei, pensionară, şi de fiica sa de zece ani.
„Când am plecat, nu ştiam nimic. Ştiam doar că vom călători spre Bucureşti. Asta era tot. Începutul a fost cam stresant, mai apoi s-au îmbunătăţit condiţiile, viaţa. Evident că ne este dor de acasă”. La o zi de la plecarea lor, la 20 de kilometri de oraşul lor, au avut loc bombardamente. ”Cel mai rău a fost pe 14 iulie, când un centru de birouri, cu magazine, nu pot spune că e chiar un mall, cu centru medical, unde au zburat trei rachete şi mai mulţi oameni au murit”, spune Natalia Morozova.
În vara anului trecut s-au întors pentru o perioadă scurtă în Ucraina, dar au revenit în România pentru că teritoriul nu este sigur. În plus, problema electricităţii le face traiul imposibil acasă.
Războiul a adus multă frică și lacrimi
Pentru fiecare dintre ei, războiul a adus multă frică, lacrimi, dorul de cei lăsaţi acasă, incertitudini, dar şi speranţa că într-o zi se vor putea întoarce în localităţile din care provin.
„Îmi amintesc că anul acesta pentru mine nu a mai fost un an, a fost luna februarie şi a continuat, februarie, februarie, război, nu a mai fost un an aşa obişnuit”, afirmă Alex.
Ca ei, în România, au rămas peste o sută de mii de ucraineni, din cei peste 3 milioane şi jumătate care au trecut graniţele româneşti.
„Îmi doresc să fie pace peste tot, să fie armonie şi să se înţeleagă toate popoarele între ele”, spune Alex, în timp ce mama lui speră că vor reveni în Ucraina cât mai repede şi îşi doreşte ca nici familia ei şi nici alţii să nu cunoască deloc cuvântul ‘război’.
