Călătoria surpriză a lui Boris Pistorius a venit după ce Germania, Danemarca și Olanda s-au angajat să trimită peste 100 de tancuri Ucrainei. În cadrul vizitei sale noul ministru al apărării a încercat să accentueze aspectele pozitive ale asistenței germane.
La mai puțin de o lună de la preluarea mandatului, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a călătorit marți în Ucraina în cadrul primei sale călătorii în străinătate în acestă funcție.
În cadrul vizitei sale acesta a purtat discuții cu înalții oficiali ucraineni, inclusiv cu președintele Volodimir Zelenski și cu omologul său Oleksii Reznikov.
Germania promite mai multe tancuri
Numirea lui Pistorius în funcția de ministru al apărării a coincis practic cu decizia Germaniei de a aproba livrarea tancurilor de luptă Leopard 2 în Ucraina, după o lungă perioadă de ezitare.
Pe langă tancurile trimise de Germania, Pistorius a declarat, după întâlnirea cu oficialii de la Kiev, că un grup de mai multe țări europene lucrează, de asemenea, la un plan pentru a expedia mai mult de 100 de modele Leopard 1A5.
Acesta a spus că până în primul sau al doilea trimestru al anului 2024, minim trei batalioane vor fi echipate cu astfel de vehicule. Pistorius a adăugat că speră că primele 20-25 de unități vor fi livrate până în vară însă nu a declarat ce țări, în afară de Germania, sunt implicate.








