UE: O nouă interdicție pentru motorina rusească și alte produse petroliere

Europa a impus duminică o interdicție asupra motorinei rusești și a altor produse petroliere rafinate. Măsura vine pentru a pune capăt dependenței energetice de Moscova și pentru a reduce și mai mult veniturile Kremlinului provenite din vânzarea de combustibili fosili.

Interdicția vine la pachet cu un plafon de preț agreat de democrațiile aliate ale G7. Astfel, motorina rusească va contina să fie livrată în țări precum China și India pentru a evita o creștere bruscă a prețurilor care ar dăuna consumatorilor din întreaga lume, reducând în același timp profiturile care finanțează bugetul și războiul Moscovei.

Noul plafon de 100 dolari pe baril pentru motorină, combustibil pentru avioane și benzină urmează să fie aplicat prin interzicerea serviciilor de asigurare și transport maritim. Liderii au anunțat că atât plafonul pentru motorină, cât și cel pentru ulei ar putea fi majorate ulterior.

Anterior, țările occidentale au aplicat un plafon de 60 de dolari pe baril pentru țițeiul rusesc. Acesta a intrat în vigoare în decembrie, anul trecut.

Interdicția prevede o perioadă de grație de 55 de zile pentru motorina încărcată pe cisterne, un pas necesar pentru a evita destabilizarea pieței globale.

Rusia a câștigat peste 2 miliarde de dolari din vânzările de motorină către Europa doar în decembrie, deoarece importatorii și-au asigurat stocurile prin achiziții suplimentare, înainte ca interdicția să intre în vigoare.

Europa a interzis deja cărbunele rusesc și majoritatea produselor petroliere, în timp ce Moscova a întrerupt majoritatea transporturilor de gaze naturale.

Facebook

Comentarii