SUA: După 11 tururi de vot, Camera Reprezentanţilor nu a reuşit să îşi aleagă preşedintele

Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite a încheiat ziua de joi fără a reuşi să îşi aleagă noul preşedinte, rămânând paralizată de disensiunile din rândurile Partidului Republican, informează AFP, potrivit Agerpres.

Favoritul republican Kevin McCarthy nu a reuşit încă să obţină voturile necesare după o a treia zi de negocieri şi 11 tururi de alegeri. Dezbaterile urmează să fie reluate astăzi.

Reprezentantul Californiei a încercat fără succes să obţină sprijinul grupului de 20 de aleşi apropiaţi de preşedintele republican Donald Trump, oferind concesii considerabile în timpul negocierilor. Grupul politic a lăsat, astfel, Camera Reprezentanţilor pentru încă o zi fără preşedinte, un scenariu care nu s-a mai petrecut în ultimii 160 de ani.

Blocajul are repercusiuni foarte concrete. Fără un preşedinte, aleşii nu pot depune jurământ şi, prin urmare, nu pot adopta proiecte de lege.

A treia figură ca importanţă în politica americană după preşedinte şi vicepreşedinte, preşedintele Camerei Reprezentanţilor are nevoie de o majoritate de 218 de voturi pentru a fi ales. Kevin McCarthy a obţinut până acum 201. Membru în staff-ul republican de mai bine de zece ani, Kevin McCarthy nu are în prezent un concurent credibil. Doar numele liderului de grup, Steve Scalise, circula ca o posibilă alternativă, fără ca şansele acestuia să fie totuşi semnificative.

Camera va continua să voteze până la alegerea preşedintelui. Ceea ce era, în general, o chestiune de câteva ore, s-ar putea întinde pe câteva săptămâni.

În 1856, membrii aleşi ai Congresului au căzut de acord după două luni şi 133 de tururi.

O Cameră a Reprezentanţilor care nu-și poate desemna încă președintele s-ar putea dovedi a fi un avantaj politic pentru preşedintele Joe Biden, dacă acesta îşi confirmă intenţia de a candida în 2024 pentru un al doilea mandat la Casa Albă, decizie pe care ar trebui să o anunţe la începutul acestui an.

Facebook

Comentarii