Statele Unite vor „continua să consolideze capacitatea Ucrainei de a se apăra”, a promis preşedintele american Joe Biden în timp ce l-a primit, ieri, la Casa Albă, pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, relatează AFP, potrivit Agerpres.
După 300 de zile de război, preşedintele Volodimir Zelenski întreprinde prima sa vizită în străinătate în ţara care este cel mai important furnizor de asistenţă al Ucrainei.
Preşedintele american l-a asigurat, de asemenea, că sprijină aspiraţia Kievului pentru o „pace justă”. Ucrainenii „rămân o sursă de inspiraţie pentru lume”, a subliniat preşedintele SUA.
La rândul său, preşedintele ucrainean, aflat într-o vizită istorică la Washington, şi-a exprimat „recunoştinţa profundă” pentru sprijinul acordat de Statele Unite, care au oferit Kiev-ului arme pentru a se apăra în conflictul cu Rusia.”Mulţumesc din partea cetăţenilor noştri obişnuiţi cetăţenilor voştri obişnuiţi, americanii”, a spus şeful statului ucrainean.
El i-a comunicat preşedintelui Joe Biden „aprecierea din suflet” pentru rolul „conducător” pe care l-a avut în modul în care comunitatea internaţională a reacţionat la invadarea Ucrainei.
Volodimir Zelenski i-a oferit apoi drept cadou omologului său o medalie, încredinţată cu o zi înainte pe front de un soldat ucrainean, pe care l-a descris drept un „adevărat erou”, explicând că este vorba despre un căpitan care operează un lansator de rachete american HIMARS.
Preşedintele Biden i-a răspuns că este o „mare onoare” să primească acest cadou şi că doreşte, la rândul său, să îi ofere militarului ucrainean o medalie americană.
Miercuri, secretarul de stat Antony Blinken a anunţat că SUA vor furniza Ucrainei sistemul lor de apărare antiaeriană cel mai sofisticat, Patriot, în momentul în care preşedintele ucrainean urma să aterizeze la Washington.










