Lumea se confruntă cu o „luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale”, este de părere şeful forţelor armate ale Marii Britanii, amiralul Tony Radakin, potrivit Agerpres.
Oficialul militar atrage atenţia că trăim vremuri în care au loc tensiuni tot mai mari între Occident şi Rusia, Iran, Coreea de Nord şi China.
„La final de 2022, avem o lume în care patru crize geopolitice separate se desfăşoară în paralel”, a spus el într-un discurs susţinut miercuri la Royal United Services Institute din Londra.
„Vorbim de simţul impunităţii al (preşedintelui rus Vladimir) Putin, comportamentul intruziv şi destabilizator al Iranului, atitudinea făţiş beligerantă a Coreii de Nord sau o Chină tot mai autoritară”, a declarat Radakin.
„Niciuna dintre aceste provocări nu este izolată. Toate sunt conectate. Toate reprezintă un test pentru regulile care au garantat securitatea globală şi au permis răspândirea prosperităţii şi oportunităţii pe timpul vieţii noastre. Şi, luate împreună, sunt nemaiîntâlnite şi profunde”, a adăugat el.
În ciuda acestei evaluări întunecate, el a spus totuşi că Marea Britanie şi Occidentul „pot fi încrezătoare în reacţia” lor.
„Cea mai importantă lecţie din ultimul an este să recunoaştem că suntem parte dintr-o luptă generaţională pentru viitorul ordinii globale”, a evidenţiat el.
Radakin a îndemnat Marea Britanie „să nu întoarcă privirea”: „Am văzut ce se întâmplă când ţările întorc privirea. Liderii autoritari prind curaj. Regulile încep să fie încălcate, iar apoi urmează dezordinea economică şi insecuritatea globală. Iar preţul îl plătim cu toţii”.










