Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a declarat joi că au fost înregistrate „progrese semnificative” după ce echipele sale au obținut acces la prizonierii de război ucraineni și ruși săptămâna trecută.
După invazia Ucrainei de către Rusia din 24 februarie, organizația internațională, cu sediul la Geneva, a avut acces la sute de prizonieri de război de ambele părți ale conflictului, dar aceste vizite au fost „sporadice”.
Vizita de două zile, ce a avut loc săptămâna trecută, a reprezentat o îmbunătățire.
Vestea vizitelor de săptămâna trecută vine pe fondul unor noi acuzații și dovezi de maltratare și tortură din partea forțelor ruse în localitățile și orașele pe care le dețineau anterior.
Deși Crucea Roșie nu a publicat numele și locațiile prizonierilor, organizația a dezvăluit că nu a putut vizita închisoarea Olenivka deținută de forțele ruse din estul Ucrainei, care a fost bombardată la sfârșitul lunii iulie, ucigând prizonieri de război ucraineni.
Potrivit unei declarații a CICR, președintele Crucii Roșii, Mirjana Spoljaric, a spus că: „Mă aștept ca aceste vizite să ne garanteze un acces constant la toți prizonierii de război”.
„Deși vizitele recente reprezintă un progres important, trebuie să ni se acorde un acces nestingherit pentru a vedea pe toți prizonierii de război în mod repetat și în privat, oriunde sunt ținuți”, a adăugat aceasta.
Atât Ucraina, cât și Rusia sunt semnatare ale Convenției de la Geneva, care acordă CICR dreptul de a vizita prizonierii de război, însă Rusia nu le-a garantat întotdeauna dreptul de a vizita prizonierii de război aflați în custodia sa.










