Israel: Încep consultările politice, în vederea desemnării viitorului premier

Preşedintele israelian, Isaac Herzog, lansează, de astăzi și până vineri, negocieri cu preprezentanţii partidelor parlamentare, în urma alegerilor legislative de la 1 noiembrie, care urmează să-i recomande persoana pe care să o mandateze în vederea formării unui nou guvern, relatează AFP, potrivit News.ro.

Blocul politic al fostului premier Nenjamin Netanyahu şi al aliaţilor săi a obţinut o majoritate de 64 dintre cele 120 de mandate, urmată de tabăra premierului în exerciţiu, Yair Lapid, care a obţinut 54 de mandate în Knesset.

Herzog, a cărui funcţie de preşedinte este simbolică, începe să se întâlnească, începând din această după-amiaza cu reprezentanţi ai Partidului Likud al lui Netanyahu. Întâlnirile cu celelalte partide care au intrat în noul Parlament continuă până vineri.

Fostul premier Benjamin Netanyahu urmează cel mai probabil să fie desemnat – duminică – să formeze un guvern. Acesta ar urma să aibă un termen de 28 de zile să-şi formeze echipa ministerială şi 14 zile suplimentare, dacă va fi necesar.

Netanyahu, cel mai longeviv premier din istoria Israelului, s-a întâlnit deja, în aceste zile, cu liderii partidelor din alianţa sa, la primele negocieri.

Presa israeliană scrie că președintele Isaac Herzog ar fi încercat să-i convingă pe premierul în exerciţiu, Yair Lapid, şi pe ministrul în exerciţiu al Apărării, Benny Gantz, să formeze împreună cu Benjamin Netanyahu un Guvern de uniune naţională.

Şeful statului a negat, însă, această variantă, declarând că ”nu a exercitat presiuni în vederea formării unui anumit Guvern, las această sarcină sistemului politic”.

Facebook

Comentarii