Noul premier britanic, Rishi Sunak, l-a asigurat pe preşedintele Volodimir Zelenski de sprijinul neclintit al Marii Britanii în faţa invaziei Rusiei în Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.
În prima sa conversaţie cu un lider străin, în noul său rol, „Rishi Sunak a vorbit, în această seară, cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru a sublinia sprijinul neclintit al Regatului Unit pentru Ucraina”, a informat un purtător de cuvânt din Downing Street, într-un comunicat de presă.
La rândul său, preşedintele Zelenski a indicat că speră într-o consolidare a relaţiilor ţării sale cu Londra, unul din principalii susţinători ai Kievului. Conform Reuters, Zelenski şi-a exprimat încrederea că rolul Marii Britanii în apărarea democraţiei şi a libertăţii va deveni din ce în ce mai puternic.
„Ucraina şi Marea Britanie au atins noi culmi în relaţiile lor în ultima vreme, dar cu toate acestea încă avem potenţial de a ne consolida cooperarea”, a mai spus liderul de la Kiev, adăugând că l-a invitat pe Rishi Sunak să viziteze Ucraina.
Fostul premier, Boris Johnson, a vizitat Ucraina de trei ori de la începutul invaziei ruse, iar Marea Britanie a oferit un sprijin militar puternic Ucrainei, de la începutul războiului.








