Erdogan propune un referendum privind dreptul de a purta hijab

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a sugerat că schimbarea constituțională pentru a garanta dreptul de a purta vălul islamic în cadrul școlilor și a universităților ar trebui decisă printr-un referendum.

Dezbaterea despre hijab-ul din Turcia a reînceput recent înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare de anul viitor.

Turcia este de multă vreme o țară în care purtarea acestui văl a fost interzisă în instituțiile publice din cauza secularismului consacrat în constituția sa.

„Dacă aveți curaj, haideți să supunem această chestiune la referendum”, a declarat președintele în cadrul unei dezbateri televizate.

„Lăsați națiunea să ia această decizie”, a adăugat Erdogan, vorbind cu liderul principalului partid de opoziție Kemal Kilicdaroglu, care propusese inițial o lege care să garanteze dreptul de a purta acest văl.

Ca răspuns, Kilicdaroglu a respins sâmbătă seara ideea unui referendum, acuzându-l pe Erdogan că îl imită pe liderul naționalist maghiar Victor Orban.

Președintele turc se prezintă adesea drept protectorul musulmanilor, împotriva „elitelor” seculare, sugerând că fără el, „reușitele” precum ridicarea restricțiilor hijabului vor fi puse în pericol.

Până la ridicarea acestor restricții în 2013, de către guvernul lui Erdogan, portul vălului a fost mult timp interzis pentru personalul din funcţii publice, în şcoli şi universităţi, precum şi în anumite locuri, inclusiv în parlament şi sediile armatei.

Facebook

Comentarii