Preşedintele Chinei, realegere controversată în fruntea Partidului Comunist. Fostul președinte, evacuat din sală

Preşedintele chinez Xi Jinping a fost reales, duminică, pentru al treilea mandat, în fruntea Partidului Comunist, devenind cel mai puternic lider de la Mao Tse-Dung, fondatorul regimului. Congresul a fost marcat de excluderea din Comitetul Central a unor figuri marcante, precum prim-ministrul de până acum, dar mai ales de evacuarea de la ceremonia de închidere a Congresului a predecesorului lui Jinping la conducerea statului chinez.

Fostul lider chinez Hu Jintao nu se simţea bine atunci când a fost scos în mod neaşteptat, sâmbătă, de la ceremonia de închidere a Congresului Partidului Comunist Chinez (PCC), a informat presa de stat citată de AFP. Imaginile arată, însă, că Jintao, președinte între 2003 și 2013, a fost scos din sală împotriva voinței sale.

Un angajat a încercat să îl prindă de braţ, dar fostul lider a refuzat. A încearcat apoi să îl ridice, dar predecesorul lui Xi Jinping a continuat să reziste. A urmat o conversaţie între angajat şi Hu Jintao, care s-a lăsat în cele din urmă convins să plece, vizibil împotriva voinţei sale. Ţinut de braţ, fostul preşedinte a fost escortat spre ieşire. Când s-a ridicat, Jintao a avut un scurt schimb de cuvinte cu Xi Jinping, care i-a răspuns fără a-l privi, şi cu premierul Li Keqiang, pe care l-a bătut consolator pe umăr.  

Această scenă a avut loc înaintea votului unanim al celor 2.300 de delegaţi privind integrarea în doctrina Partidului Comunist Chinez a „rolului central” al lui Xi Jinping.   

Puteri depline pentru Jinping

Potrivit Le Monde, Xi Jinping își asigură depline puteri după cel de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist. Li Keqiang, prim-ministru din 2013 până acum, și Wang Yang, fost vice-premier, două personalități moderate și respectate, au fost eliminați din Comitetul Central, la fel ca fostul președinte Hu Jintao. În schimb, apropiații președintelui Jinping au fost promovați.

Xi Jinping, care, la fel ca predecesorii săi, cumulează funcțiile de Președinte al Republicii, Secretar General al Partidului Comunist și Președinte al Comisiei Militare Centrale, a rupt un tabu în 2018, prin modificarea Constituției, pentru a putea deține mai mult de două mandate prezidențiale.

Până acum, însă, nu era clar dacă limita de vârstă continua să se aplice liderilor. Din 2002, la conducerea partidului a prevalat o regulă: puteai fi promovat la 67 de ani, dar trebuia să te retragi la Congres după ce ai împlinit 68 de ani. O modalitate de a evita, după excesele maoismului, ca un lider să stea prea mult la putere și să pună în discuție conducerea colectivă, exercitată teoretic de cei șapte membri ai comitetului permanent al biroului politic.

La cei 69 de ani ai lui, Jinping a demonstrat, la acest Congres, că este conducătorul absolut al Chinei.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii