Acordul UE asupra ”foii de parcurs” pentru plafonarea prețurilor la gaze

Liderii Uniunii Europene au căzut de acord asupra unei „foi de parcurs” vizând să introducă, în săptămânile următoare, măsuri menite să stopeze creşterea preţurilor la energie, informează AFP, potrivit Agerpres.

La finalul unor negocieri dure, blocul statelor membre a dorit să prezinte un front unit, dar mai rămân numeroase puncte de rezolvat, negocierile din săptămânile următoare anunțându-se a fi, în continuare, dificile.

„Avem acum o foaie de parcurs foarte bună”, a subliniat, totuși, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timp ce preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a referit la „un acord asupra unui pachet de măsuri” ce urmează să fie negociat, în perioada imediat următoare.

Dar cancelarul german, Olaf Scholz, a spus că, dacă miniştrii energiei nu ajung să se înţeleagă asupra unei versiuni finale, va fi nevoie de un nou summit al şefilor de stat.

Potrivit preşedintelui francez, Emmanuel Macron, mecanismele avute în vedere ar putea fi implementate „la sfârşitul lui octombrie, începutul lui noiembrie”, dar că este un câștig faptul că liderii europeni „au trimis pieţelor un semnal foarte clar al hotărârii şi al unităţii lor”.

Cele 27 de țări au cerut accelerarea negocierilor cu Norvegia și SUA

Potrivit concluziilor difuzate la finalul întâlnirii, şefii de stat şi de guvern cer Comisiei Europene să le transmită „de urgenţă” „decizii concrete” cu privire la un set de măsuri, inclusiv intervenţii pentru a calma volatilitatea preţurilor la gaze.

Cei douăzeci şi şapte au convenit să favorizeze achiziţiile comune de gaze la nivelul UE și au cerut, de asemenea, „accelerarea negocierilor” cu ţări producătoare, precum Norvegia şi Statele Unite.

Pe lângă o măsură de control al preţurilor en-gros în tranzacţiile cu gaze naturale, liderii cer şi un plan specific pentru un mecanism „temporar” care să plafoneze preţul gazului utilizat pentru producerea energiei electrice – un dispozitiv deja existent în Spania şi Portugalia şi pe care Franţa a cerut să fie extins la nivelul întregii Uniuni.

Dar, ca o concesiune făcută Germaniei, acest mecanism va trebui să fie însoţit de garanţii pentru a „evita orice creştere a consumului de gaz”. De asemenea, va trebui să împiedice UE să subvenţioneze electricitatea care va fi exportată în cele din urmă către ţările vecine (Norvegia, Regatul Unit, Elveţia).

Facebook

Comentarii