România este ca un diamant neşlefuit din punctul de vedere al turismului, iar Croaţia poate acorda expertiză în dezvoltarea infrastructurii de cazare şi a modului de promovare, a afirmat, Marija Kapitanovic, ambasadoarea Croaţiei în România, potrivit Agerpres.
„România este o ţară frumoasă, cu atâtea resurse naturale frumoase. Aveţi de toate: mare, lacuri, munţi, păduri superbe. Resursele României, în special cele naturale, sunt ca un diamant neşlefuit”, a arătat Kapitanovic.
Croaţia poate acorda românilor expertiză în turism, întrucât are o bogată tradiţie în dezvoltarea acestui sector, a precizat ambasadorul croat.
„Noi suntem focusaţi în special pe litoral şi pe oferirea de servicii în special în sezonul estival, chiar dacă avem zonă montană frumoasă. Dar, dacă vorbim de România, putem împărtăşi expertiza în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii de cazare, a serviciilor şi modul în care sunt promovate toate aceste locuri care pot fi vizitate, pentru că este o ţară frumoasă şi are un potenţial turistic uriaş”, a mai spus diplomatul croat.
Diplomatul croat a participat la Forumul de Afaceri România-Croaţia, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de relaţii comerciale dintre cele două ţări.









