Republica Moldova vrea sistem de apărare antiaeriană

Autorităţile de la Chişinău lucrează în prezent la modificarea legislaţiei naţionale, astfel încât aceasta să permită achiziţii multianuale în domeniul apărării pentru ca, ulterior, Republica Moldova să poată achiziţiona un sistem de apărare antiaeriană, a declarat astăzi ministrul moldovean al apărării, Anatolie Nosatîi.

Necesitatea unui sistem antiaerian performant a apărut ca urgenţă pe agenda Chişinăului după ce, în urmă cu o săptămână, pe 10 octombrie, când a avut loc atacul devastator asupra Kievului, trei rachete de croazieră ruseşti au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova, existând pericol pentru aeronavele civile care se aflau, la momentul respectiv, în aer.

Ministrul moldovean al apărării a declarat că Federaţia Rusă susține însă că rachetele sale nu au survolat spaţiul aerian al Republicii Moldova.

”În condiţii normale, în caz de încălcare a spaţiului aerian, forţele de apărare antiaeriană trec în stare de alertă şi întreprind măsuri de interceptare a ţintelor, cum ar fi rachete sau avioane care încalcă spaţiul naţional al unui stat. Noi avem mijloace de monitorizare, radare, de aceea am putut să depistăm aceste ţinte şi să le confirmăm”, a precizat ministrul moldovean, care a adăugat că, în schimb, țara sa nu deține și echipamentul militar pentru desăvârșirea apărării aeriene.

La începutul lunii octombrie, ministrul Apărării din Germania, Christine Lambrecht, a anunţat că ţara sa va oferi Republicii Moldova drone militare şi alte echipamente necesare armatei naţionale moldovene, care ar urma să sosească în primele luni ale anului 2023.

Facebook

Comentarii