Preşedintele kârgâz, Sadîr Japarov, i-a cerut omologului său rus, Vladimir Putin, să se implice în procesul de demarcare a frontierelor cu Tadjikistan, la o lună după o serie de confruntări soldate cu morţi, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit afirmaţiilor lui Marat Imankulov, secretar al Consiliului de securitate kârgâz, „preşedintele i s-a adresat lui Putin şi a cerut ajutorul Rusiei”, întrucât era „complicat pentru cele două părţi să ajungă la un acord”.
În discuție se află o porţiune de 970 de kilometri din frontiera comună a celor două ţări din Asia centrală, care este contestată de la prăbuşirea URSS.
La jumătatea lui septembrie, confruntările din regiunea Batken, în sud-vestul Kârgâzstanului şi frontalieră cu Tadjikistanul, s-au soldat cu moartea a circa 100 de persoane, potrivit autorităţilor celor două ţări.
„Problemele frontaliere au izbucnit pentru că problemele de demarcare şi delimitare nu au fost rezolvate în epocă”, când cele două ţări făceau parte din Uniunea Sovietică, a argumentat Imankulov.

„Rusia este statul succesor al Uniunii Sovietice, documentele de arhivă şi hărţile sunt la Moscova”, a adăugat el, în contextul în care Kârgâzstanul şi Tadjikistanul sunt membre ale Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară în care Moscova deţine rolul dominant.
Vladimir Putin, Sadîr Japarov şi omologul lor tadjik, Emomali Rahmon, au avut cea mai recentă întrevedere pe 13 octombrie la Astana, în Kazahstan, în marja unui summit regional. Atunci a fost prima întâlnire între Saparov şi Rahmon, după confruntările soldate cu morţi din septembrie.
Preşedintele rus, Vladimir Putin a dat asigurări, la vremea respectivă, că Rusia „nu pretinde rolul de mediator” dar că ea „se uită la documente şi la hărţi” pentru a „căuta o soluţie”.








