UE, în acțiune pentru sănătatea mintală a cetățenilor europeni

Pandemia a dezvăluit și accentuat decalajul critic din domeniul îngrijirii psihologice și psihiatrice între statele UE. În multe locuri, creșterea cererii de îngrijire în domeniul sănătății mintale depășește cu mult capacitatea serviciilor disponibile.

La nivel mondial, aproximativ 12 miliarde de zile de lucru sunt pierdute în fiecare an din cauza depresiei și anxietății, costurile unei astfel de pierderi echivalând cu aproape 1 trilion de dolari, potrivit unui raport publicat luna trecută de Organizația Mondială de Sănătăte.

În țările europene, aceste costuri pot depăși 4% din produsul intern brut (PIB), potrivit Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică.

Aceste pierderi sunt determinate de productivitatea și de participarea redusă de pe piața muncii a angajațiilor, precum și de costurile directe din afara sistemului de sănătate, anume programele de securitate socială.

De asemenea, pentru mulți cetățeni europeni, accesul la serviciile de îngrijire a sănătății mintale este o problemă extrem de gravă, însă una aflată pe radarul Comisiei Europene.

Luna trecută, președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, a anunțat că organizația lucrează la o nouă inițiativă privind sănătatea mintală, subliniind importanța unui „sprijin adecvat, la îndemână și accesibil”.

Pentru mulți europeni cu probleme ce țin de sănătatea mintală, acesta este un plan cât se poate de așteptat.

Timpul lung de așteptare

Întârzierile și timpul lung de așteptare pentru serviciile de sănătate mintală constituiau deja o problemă semnificativă cu mult înainte de pandemie, în cadrul Uniunii, îngrijirea sănătății mintale fiind una dintre cele mai nesatisfăcute nevoi de sănătate, potrivit unui raport din aprilie 2021 de la Eurofound.

Astăzi, timpul de așteptare în Franța pentru a beneficia de serviciile un psihoterapeut pentru copii, de exemplu, este între șase luni și doi ani, potrivit lui Bruno Falissard, psihiatru și fost președinte al Asociației Internaționale pentru Psihiatrie Copilului și Adolescentului și Profesiilor Conexe.

„Ne confruntăm cu o problemă istorică de subinvestiție și aceasta nu este strict o problemă franceză – este o problemă globală, nevoile cresc în timp ce oferta scade”, a declarat Frank Bellivier, delegat ministerial pentru sănătate mintală și psihiatrie la Ministerul Franței Sănătate și Prevenire.

Impactul pandemiei asupra serviciilor de sănătate mintală a pus accentul pe două probleme: pe de-o parte sporit simultan nevoia de servicii, însă în același timp a extenuat forța de muncă din domeniul sănătății, care funcționa deja cu un personal extrem de redus și epuizat.

Lecția învățată în timpul pandemiei

Deși nu se află în fruntea agendei factorilor de decizie, bunăstarea psihologică este din ce în ce mai importantă pentru politicienii europeni – în mare parte, din cauza semnalului de alarmă ridicat de cercetători cu privire la deteriorarea sănătății mintale în UE ca urmare a restricțiilor COVID-19.

Criză declanșată de virusul SARS-CoV-2 a împins țările să caute urgent modalități de a încerca să atenueze decalajele în îngrijirea sănătății, iar unele dintre aceste soluții, adoptate inițial pe termen scurt ,ar putea rămâne implementate pentru totdeauna.

În primul rând, a existat o creștere a utilizării telemedicinei și a serviciilor de sănătate digitală, inclusiv pentru sănătatea mintală.

Cu toate acestea acest avantaj a ridicat, de asemenea, preocupări și provocări importante, inclusiv cu privire la problema accesului și necesitatea de a instrui profesioniștii din domeniul sănătății dar și ideea unei strategii europene deoarece până acum, inițiativele la nivelul UE privind sănătatea mintală au fost limitate.

O strategie UE privind sănătatea mintală

În scrisoarea de intenție a președintelui, adresată președintelui Parlamentului European Roberta Metsola și prim-ministrului ceh Petr Fiala, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat o nouă inițiativă privind sănătatea mintală, urmând ca aceasta să fie finalizată în 2023.

Deși nu a furnizat alte detalii, von der Leyen a menționat că inițiativa este un răspuns la concluziile Conferinței privind viitorul Europei, ce a avut loc în luna mai a acestui an.

„Avem nevoie de un plan de acțiune al UE privind sănătatea mintală, care să ofere o strategie de sănătate mintală pe termen lung, inclusiv în domeniul cercetării și, de asemenea, să abordeze problema disponibilității profesioniștilor, inclusiv pentru minori ” a concluzionat aceasta.

Facebook

Comentarii