Un ”botez reuşit” califică agenția franceză de presă AFP noua structură de cooperare pan-europeană, Comunitatea Politică Europeană (CPE). Dar, se menționează în analiza preluată de Agerpres, formatul UE27+17 țări învecinate stârneşte încă numeroase întrebări despre contururile sale, despre rolul său şi despre domeniul său concret de aplicare. Pentru că, în spatele noului acronim, CPE, se găsesc ţări cu traiectorii radical diferite faţă de UE, cum ar fi Norvegia, Ucraina, Elveţia, Turcia, Regatul Unit, Republica Moldova Serbia sau Azerbaidjan.
Ce numitor comun poate fi găsit între candidaţi declaraţi la aderare, ţări care ştiu că uşa le este închisă pentru mult timp şi o ţară precum Regatul Unit, care a ales în urmă cu şase ani să părăsească zgomotos UE? se întreabă agenţia franceză de presă.
CPE va fi un forum de durată sau se va alătura listei de proiecte fără viitor de pe continent, cum a fost Confederaţia Europeană propusă în 1989 de preşedintele francez Francois Mitterrand? Nu există riscul ca CPE să devină o anticameră în care candidaţi la aderare vor fi nevoiţi să aştepte la infinit?
Mai mulţi lideri prezenţi la Praga au spus că este vorba de o iniţiativă complementară, şi nu de o alternativă la procesul de aderare la UE.
”O nouă structură de securitate în Europa”
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a salutat faptul că cei 44 de lideri s-au adunat „pentru a vedea cum poate fi construită o nouă structură de securitate în Europa”. „Acest lucru trebuie să se facă fără Rusia, nu pentru că nu vrem ca Rusia să facă parte din Europa, ci pentru că Rusia lui Putin s-a exclus ea însăşi din comunitatea europeană”, a spus el.
Reuniunea de la Praga a permis de asemenea o reapropiere între Azerbaidjan şi Armenia, în conflict deschis de mai mulţi ani, sub auspiciile UE şi ale Franţei.
Uniunea Europeană va trimite o „misiune civilă” în Armenia, de-a lungul graniţei cu Azerbaidjanul, pentru a contribui la demarcarea frontierei şi pentru a relansa procesul de normalizare dintre cele două ţări, afectat de confruntările sângeroase din septembrie, au anunţat premierul armean Nikol Paşinian, preşedintele azer Ilham Aliev, şeful statului francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului European Charles Michel, la capătul mai multor ore de discuţii la Praga.










