Este foarte probabil ca Rusia să fi pierdut cel puțin patru avioane de luptă în Ucraina, în ultimele zece zile, ceea ce duce pierderile sale la aproximativ 55 de avioane, de la începutul invaziei în Ucraina, a declarat luni armata britanică.
Rusia ar fi pierdut mai multe avioane militare
E posibil ca această creștere a pierderilor să fie rezultatul faptului că Forțele Aeriene Ruse au acceptat un risc mai mare, pentru a oferi sprijin aerian apropiat forțelor terestre aflate sub presiunea ofensivei ucrainene, a declarat Ministerul Apărării de la Londra, în informațiile sale zilnice transmise pe Twitter.
„Există o posibilitate realistă ca unele avioane să se fi rătăcit deasupra teritoriului inamic și să fi intrat în zone de apărare aeriană mai dense, pe măsură ce liniile frontului s-au deplasat rapid”, se arată în postare.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a promis că va recâștiga teritoriul pierdut în fața Rusiei, în timp trupele ucrainene au avansat pe malul estic al râului Oskil, amenințând forțele de ocupație rusești din Donbas. Traversarea râului Oskil este o nouă etapă importantă în contraofensiva ucraineană, în regiunea nord-estică Harkov.
Donbasul este centrul industrial tradițional al Ucrainei, format din regiunile Donețk și Luhansk. Trupele ucrainene „au împins dincolo de Oskil. Începând de ieri, Ucraina controlează malul estic”, au scris duminică, pe Telegram, forțele armate ucrainene.
Zelenski a promis să mențină presiunea asupra Moscovei, după câștigurile rapide obținute de Ucraina la Harkov.







