Încetarea focului era respectată, în această dimineață, la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan, după două zile de confruntări soldate cu peste 170 de morţi, care ameninţă să submineze procesul de pace fragil dintre cele două ţări, transmit AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Luptele, care au izbucnit marţi, s-au încheiat în noaptea de miercuri spre joi ”graţie implicării comunităţii internaţionale”, a indicat Consiliul de securitate naţională armean.
Uniunea Europeană a cerut marţi încetarea ostilităţilor între Armenia şi Azerbaidjan şi a demarat o nouă mediere între cele două ţări, în condițiile în care, pe 31 august, a avut loc la Bruxelles a patra întâlnire trilaterală între președinții armean și azer și Charles Michel, președintele Consiliului European, în care s-au discutat condițiile pentru semnarea unui acord de pace între cele două țări.
Rusia anunţase, tot marţi dimineaţă, o încetare a focului, dar înţelegerea a fost încălcată timp de două zile, cele două tabere acuzându-se reciproc de efectuarea de bombardamente. O delegaţie a Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară condusă de Rusia, urma să ajungă astăzi la Erevan pentru a examina situaţia.
Conflictul a pornit marți dimineață după ce Armenia a anunțat că mai multe orașe din apropierea graniței cu Azerbaidjanul au fost bombardate, în primele ore ale dimineții. „Marţi, Azerbaidjanul a lansat un bombardament intens, cu artilerie şi arme de foc de calibru mare, împotriva poziţiilor militare armene în direcţia oraşelor Goris, Sotk şi Jermuk”, a anunţat Ministerul armean al Apărării.
La rândul său, Ministerul Apărării din Azerbaidjan a acuzat Armenia că a efectuat bombardamente în apropierea districtelor de graniţă Dashkesan, Kelbajar şi Lachin, adăugând că s-au înregistrat pierderi în rândul armatei azere.
Miercuri, Armenia a declarat că a pierdut 105 militari şi a acuzat Azerbaidjanul că a ocupat o suprafaţă de 10 kilometri pătraţi din teritoriul său. La rândul său, Baku a anunţat joi moartea a încă 21 de soldaţi în timpul luptelor, ceea ce aduce la 71 numărul deceselor în rândul militarilor săi.
Deși schimburile de focuri de armă au fost raportate frecvent de-a lungul frontierei comune de la sfârşitul războiului din 2020 dintre Erevan şi Baku, din cauza regiunii Nagorno-Karabah, de această dată s-a vorbit despre o posibilă escaladare a conflictului, în contextul în care Rusia, mediatorul tradiţional în regiunea Caucazului, este angajată în războiul din Ucraina.
După un prim război care s-a soldat cu peste 30.000 de morţi, la începutul anilor ’90, Armenia şi Azerbaidjan s-au confruntat din nou, în toamna lui 2020, pentru control asupra acestei regiuni. Peste 6.500 de persoane au fost ucise în acest nou război, care a durat șase săptămâni.








