Fundația Nobel a mărit valoarea premiilor din acest an

Fundația Nobel din Suedia a anunțat că va majora premiile din acest an cu 9%, până la o valoare totală de 12 milioane de coroane suedeze (1,22 milioane de dolari) la fiecare dintre cele șase categorii, potrivit Reuters.

‘Prin creșterea valorii premiului, menținem semnificația pe termen lung a Premiului Nobel și ne asigurăm că partea financiară a premiului își păstrează valoarea în timp’, a declarat Hanna Stjarne, director executiv al Fundației Nobel, într-un comunicat.

Câștigătorii premiilor din acest an la fizică, chimie, pace, literatură, economie și medicină sau fiziologie vor fi anunțați între 5 și 12 octombrie, marcând ‘cea de-a 125-a aniversare a primelor premii’.

Înființate prin testamentul omului de afaceri suedez din secolul al XIX-lea, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, primele premii din 1901 au fost însoțite de recompense financiare în valoare de 150.782 de coroane pe categorie, potrivit fundației.

Facebook

Comentarii