Inflația din zona euro scade peste așteptări

Rata anuală a inflației în zona euro a scăzut până la 2,8% în iunie, de la 3,2% luna precedentă, potrivit unei estimări preliminare publicate miercuri de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), conform Reuters.

Analiștii se așteptau la o inflație de 3% în iunie.

Reducerea inflației atenuează presiunile și ar putea determina Banca Centrală Europeană să nu majoreze dobânzile la reuniunea de politică monetară din 23 iulie.

Datele Eurostat arată că prețurile la energie în zona euro au înregistrat în iunie un salt de 8,7% în ritm anual, față de un avans anual de 10,8% în mai, în timp ce prețurile serviciilor au crescut cu 3,2% (de la 3,5%), iar prețurile la alimente, alcool și țigări au urcat cu 1,6% (față de un avans de 1,9% în mai).

De asemenea, inflația de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate prețurile pentru bunuri volatile, precum energia și alimentele, a încetinit până la 2,4% în iunie, de la un nivel de 2,6% în mai. Inflația de bază este indicatorul urmărit cu atenție de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

Majoritatea economiștilor prevăd o nouă majorare a dobânzii de către BCE în septembrie sau octombrie, chiar dacă instituția va lua o pauză în iulie.

Facebook

Comentarii