O dronă s-a prăbuşit, vineri noapte, peste un bloc din Galaţi. S-au produs o explozie şi incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite, fiind transportate la spital.
„Răspunsul apărării românești a fost limitat de nivelul dotării. Este încă o dovadă a importanței programului SAFE, prin care vom asigura o dotare completă antidronă a armatei române. Contractul va fi semnat în următoarele ore. În câteva luni va începe livrarea capabilităților antidronă”, a transmis premierul Ilie Bolojan.
Cristian Popovici, șef Direcția Informare și Relații Publice MApN, a declarat că drona a căzut în România în contextul unui atac masiv al Rusiei cu drone în porturile ucrainene.

„La faţa locului se intervine cu forţe şi mijloace ce aparţin ISU Galaţi, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative. Securizarea zonei se face cu efective ale MAI şi totodată şi echipe specializate ale SRI-ului intervin la faţa locului şi fac cercetarea”, a declarat reprezentantul ISU Galaţi, Sion Cătălin.
70 de persoane evacuate
„Din blocul respectiv au fost evacuate un număr total de 70 de persoane. Nu sunt alte probleme şi, în urma efectuării cercetărilor de către specialiştii SRI, încărcătura explozivă a dronei a explodat la impact. În funcţie de evaluarea echipelor specializate, se va hotărî timpul când locatarii se vor întoarce în locuinţele lor”, a mai transmis oficialul ISU Galaţi.
Acesta a explicat că au fost întrerupte alimentarea cu energie electrică şi alimentarea cu gaze naturale a scării respective.
A fost emis mesaj RO-Alert pentru Brăila, Tulcea şi Galaţi. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la Baza de la Feteşti, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forţelor Aeriene Române.
„Piloţii aeronavelor au avut autorizare de angajare a ţintelor pe toată durata alertei”, a anunțat MApN.
”Piloții au în permanență autorizare de tragere, doar că trebuie să îndeplinească condițiile și fiecare pilot, fiecare trăgător hotărăște, pe baza procedurilor pe care le are, daca este cazul să tragă și dacă rezultatele tragerii nu creează pagube mai mari decât putem preveni”, a precizat Cristian Popovici de la MApN.
„Escaladare gravă şi iresponsabilă din partea Federatiei Ruse”
”O dronă implicată în bombardarea unor infrastructuri din Ucraina s-a prăbuşit în Romania la Galati cauzând un incendiu pe acoperişul unui bloc de locuinţe. Două persoane au fost rănite uşor iar cladirea a fost evacuată. Avioane şi un elicopter aparţinând MApN au fost ridicate de la sol în momentul în care au apărut pe radar dronele ruseşti.
Acest incident reprezintă o escaladare gravă şi iresponsabilă din partea Federatiei Ruse. România va lua măsurile diplomatice necesare de răspuns la această gravă încălcare a dreptului international şi a spaţiului său aerian”, anunţă Ministerul de Externe.
România a informat Aliaţii si Scretarul General al NATO asupra circumstantelor şi a solicitat măsuri pentru accelerarea transferului de capabilităţi anti-dronă în România.
Ștefan Jianu
- Surse foto: IGSU, Viața liberă – Galați










