Douăzeci de membri democrați ai Congresului SUA cer demiterea lui Trump

Peste douăzeci de parlamentari democrați din Congresul SUA cer demiterea președintelui Donald Trump, din cauza escaladării amenințărilor sale la adresa Iranului, potrivit presei americane, inclusiv Wall Street Journal și Axios.

Acești membri democrați ai Congresului invocă cel de-al 25-lea amendament la Constituția SUA în urma declarațiilor președintelui Trump de pe platforma sa de socializare, Truth Social, cu privire la Iran. Acesta a amenințat că va eradica „o întreagă civilizație” dacă Iranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz.

Pe lângă procedura clasică de impeachment din Congres, ar putea fi o opțiune mai rapidă pentru înlăturarea lui Trump: cel de-al 25-lea amendament la Constituție.

Conform secțiunii 4 a acestui amendament, un președinte poate fi demis din funcție dacă este declarat „incapabil să își exercite puterile și îndatoririle funcției sale”.

Această prevedere nu a mai fost invocată niciodată și pare puțin probabil să fie declanșată, deoarece vicepreședintele JD Vance, împreună cu majoritatea membrilor Guvernului, ar trebui să trimită o declarație scrisă în acest sens președintelui Senatului și președintelui Camerei Reprezentanților. Într-o situație teoretică, președintele Trump ar putea să o respingă, dar JD Vance și Guvernul l-ar putea ocoli și ar lăsa Congresul să decidă.

Congresmenii ar avea 21 de zile la dispoziție pentru a vota, iar vicepreședintele ar lua apoi locul președintelui. Pentru a obține o destituire, ar fi necesară o majoritate de două treimi în ambele camere. Democrații ar avea nevoie, prin urmare, de voturile republicanilor – fapt ce face, de asemenea, greu realizabil scenariul.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii