Parlamentul a aprobat dislocarea temporară în România de trupe și echipamente americane

Proiectul de hotărâre referitoare la dislocarea temporară în România a unor echipamente şi forţe militare americane a fost adoptat miercuri de Parlamentul României, cu 272 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă, 5 abţineri şi doi parlamentari prezenți care nu au votat.

Parlamentarii AUR au făcut scandal, miercuri, în plenul comun al Parlamentului, cu huiduieli şi vuvuzele, preşedintele Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, supunând votului suspendarea dezbaterilor, potrivit News.ro.

Propunerea a fost aprobată de plen. Ulterior, Grindeanu a supus la vot Hotărârea Parlamentului privind dislocarea de echipamente şi trupe americane în România, în urma şedinţei CSAT, potrivit scrisorii şefului statului.

„Echipament defensiv”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a decis aprobarea dislocării de echipamente şi forţe americane în România, fiind vorba despre echipamente defensive şi că acestea au rolul de a spori securitatea României.

”Punctul al treilea al discuţiei de azi în CSAT a fost dislocarea temporară a unor echipamente şi forţe militare americane în România.

E vorba de avioane de realimentare, cum deja s-a discutat în spaţiul public, a unor echipamente de monitorizare şi a unor echipamente de comunicaţii satelitare, acestea din urmă în corelare cu scutul de la Deveselu”, a afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

Şeful statului a explicat că este vorba despre echipament defensiv.

”Subliniez faptul că ele nu sunt înzestrate cu armament propriu-zis. În termeni tehnici, se spune că ele sunt echipamente non-cinetice. În măsura în care Parlamentul aprobă în şedinţa care urmează să aibă loc azi, ele vor fi dislocate în baza acordului de parteneriat între România şi Statele Unite şi este o colaborare a României cu Statele Unite similară în aceste zile cu o colaborare pe care alte ţări NATO o fac”, a precizat Nicuşor Dan.

Ștefan Jianu

Facebook

Comentarii