”E ca și cum am vrea, pentru că avem o super cârjă, să ne tăiem un picior” – spune regizorul despre folosirea inteligenței artificiale.
Pentru a realiza ”Arco”, filmul său de animație nominalizat la Oscar, cineastul francez Ugo Bienvenu a desenat exclusiv în 2D povestea unui băiețel venit dintr-un viitor în care umanitatea trăiește în armonie cu natura, departe de roboți și de sistemele AI ce modelează vremurile contemporane, informează AFP, potrivit Agerpres.
”De asta am făcut un film SF”, a mărturisit pentru AFP regizorul francez. ”Pentru a spune generației actuale că ‘poate există alte subiecte, poate există alte lucruri pe care ni le putem imagina”’.
Ugo Bienvenu, un autor de BD în vârstă de 38 de ani aflat la primul său film de animație, lansează un avertisment împotriva folosirii din ce în ce mai răspândită a inteligenței artificiale.
”Nu este un instrument”, spune cu indignare desenatorul, foarte atașat de procesul artizanal al creației. ”E ca și cum am vrea, pentru că avem o super cârjă, să ne tăiem un picior”.
Discursul lui contravine poziției luate de Academia care decernează premiile Oscar.
Anul trecut, Academia și-a actualizat regulile pentru a preciza că AI este considerat un instrument neutru, asemenea efectelor speciale. Filmele care concurează pot așadar să-l utilizeze, dar vor fi evaluate ”ținând cont de gradul în care un om s-a aflat în centrul inițiative creatoare”.
Apărarea ”mușchiului” imaginației
Această decizie a contribuit la calmarea dezbaterilor iscate de unii dintre pretendenții la Oscarul pentru cel mai bun film, precum ”The Brutalist”, care a utilizat AI pentru ameliorarea accentului arhitectului maghiar interpretat de Adrien Brody, sau ”Dune: Part Two”, care a folosit inteligența artificială pentru a uniformiza ochii albaștri ai populației Fremen – nomazii deșertului din această saga interstelară.
La ediția de anul acesta a Oscarurilor, două scurtmetraje de animație, ”Ahimsa” și ”All Heart”, au profitat de schimbările în regulamentul Academiei, revendicând în mod deschis utilizarea AI. Cele două pelicule s-au numărat printre cele circa 100 de film eligibile, însă nu au fost nominalizate.
Din perspectiva lui Ugo Bienvenu, este o pantă periculoasă întrucât imaginația este un ”mușchi” capabil să se blocheze.
Din punctul de vedere al unui artist, ”dacă ne spunem că mașina va face asta în locul nostru, nu vom face niciodată eroarea care ne va permite să ne accesăm inconștientul, care să ne permită să accesăm locul cel mai profund din noi”, a mai spus el.
Prânzul nominalizaților la Oscar, care a avut loc la începutul lui februarie, i-a mai liniștit temerile. AI a ocupat o parte importantă a conversației, dar din punctul lui de vedere, ”toată lumea este cam de aceași părere”.
”Am impresia că se încearcă să ne fie impus cu forța”, a mai spus el. ”Dar când eram în acea sală, am înțeles că nimeni nu vrea cu adevărat să-l utilizeze”.
În ianuarie, peste 800 de artiști, printre care actrițele Scarlett Johansson și Cate Blanchett, dar și regizorul Guillermo Del Toro, au publicat o scrisoare deschisă în care îi acuză pe giganții AI de ”furt”.
”Taxarea apei” utilizate
Cineastul mexican Guillermo Del Toro, realizatorul peliculei ”Frankenstein”, nominalizată anul acesta la Oscarul pentru cel mai bun film, se revoltă și el de mai mulți ani împotriva acestei tehnologii. În domeniul animației, este ”o insultă adusă vieții însăși”, a spus cineastul în 2022.
O opinie pe care o împărtășește și Ugo Bienvenu.
”Adevăratul pericol este că (…) ne slăbesc puterile intelectuale”, a avertizat cineastul francez. Nu este nici măcar vorba despre slujbele noastre, este vorba despre ceea ce ne face să fim oameni”.
”Ficțiunea înseamnă împărtășirea experienței”, amintește el, ceea ce face ca ”atunci când ni se întâmplă ceva grav în viață să fim puțin mai pregătiți emoțional și să nu fim complet doborâți”.
Cineastul este îngrijorat că orizontul unei părți a umanității va fi de acum limitat de mașini, care vor crea artificial divertisment repetitiv.
”Astăzi, există oameni care folosesc haine confecționate de roboți, dar și mâncare pregătită de roboți, grosso modo, sunt săracii. Iar astăzi, această castă va consuma ficțiune fabricată de roboți”, a mai spus el cu regret.
Pentru a evita asta, trebuie ”taxată apa folosită în procesul de producție” cu AI, a mai spus el.
În decembrie, un studiu publicat de site-ul Digiconomist estima că volumele anuale de apă utilizate de sistemele AI ating sau chiar depășesc consumul mondial de apă îmbuteliată.
AI ”nu este gratuit”, a mai spus Ugo Bienvenu. ”Acest lucru are repercusiuni fizice asupra inconștientului nostru”.










