Iranul afirmă că nu a cerut arme Rusiei

Rusia nu a primit nicio cerere de ajutor din partea Iranului și nici vreo solicitare de livrări de arme, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă joi, potrivit Reuters.

Anterior, Rusia a condamnat atacurile americano-israeliene și a cerut încetarea imediată a focului împotriva unei țări de care s-a apropiat în ultimii ani.

Iranul a încheiat anul trecut un acord de parteneriat strategic pe 20 de ani cu Moscova; Rusia construiește două noi reactoare nucleare la Bushehr, locul unde se află singura centrală nucleară din Iran, iar Iranul a furnizat Rusiei drone Shahed pentru a fi utilizate împotriva Ucrainei.

Întrebat joi dacă Rusia intenționează să acorde ajutor material Iranului, inclusiv livrări de arme, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat presei:’Poziția consecventă a Rusiei cu privire la conflictul din Iran este bine cunoscută de toți și nu există nicio schimbare în această privință’.

Peskov și-a exprimat dezamăgirea luni că negocierile dintre SUA și Iran, mediate de Oman săptămâna trecută, au dus la o ‘agresiune directă’ împotriva republicii islamice.

Facebook

Comentarii