Prim-ministrul canadian Mark Carney a apreciat miercuri că atacurile americano-israeliene împotriva Iranului ‘par la prima vedere a fi contrare dreptului internațional’ și a a cerut o ‘dezescaladare rapidă’ în a doua zi a unei vizite în Australia, informează EFE potrivit Agerpres.
În cadrul unei întâlniri la Lowy Institute, un grup de reflecție cu sediul în Sydney, Mark Carney a declarat că Ottawa apreciază măsurile menite să schimbe regimul iranian, pe care l-a calificat drept ‘principala sursă de instabilitate și terorism’ din Orientul Mijlociu.
‘La prima vedere pare să nu fie conform sau să fie contrar dreptului internațional’, a declarat premierul canadian, adăugând însă că ‘le revine altora să judece. Eu nu sunt jurist și cu atât mai puțin expert în drept internațional’.
Liderul canadian a devenit una din cele mai influente voci la nivel mondial care îl critică pe președintele american Donald Trump, căruia i s-a opus frecvent.
Președintele Trump a amenințat insistent cu anexarea Canadei și a impus tarife vamale exorbitante țării vecine.
Într-un discurs foarte urmărit la Forumul Economic Mondial de la Davos din ianuarie, Mark Carney a estimat că ordinea mondială din ultimele decenii este ‘fracturată’ și a îndemnat ‘puterile medii’ să se unească împotriva forțelor ‘hegemonice’.
Miercuri, premierul canadian a apreciat că războiul din Orientul Mijlociu este ‘un nou exemplu al eșecului ordinii mondiale’.
‘Implorăm toți participanții, inclusiv Statele Unite și Israelul, să respecte regulile de angajare internaționale’, a declarat el.
‘Canada face apel la o dezescaladare rapidă a ostilităților și este pregătită să ajute la atingerea acestui obiectiv’, a adăugat Mark Carney, subliniind că țara sa ‘reafirmă că dreptul internațional se impune beligeranților’.
După declanșarea operațiunii militare israeliano-americane împotriva Iranului sâmbătă, Carney a asigurat SUA de sprijinul Canadei, considerând că Iranul a eșuat în a-și demonta programul nuclear și în a înceta să sprijine grupurile armate.
Cu toate acestea, miercuri, premierul canadian și-a exprimat regretul că eforturile internaționale nu au reușit să ducă la dezarmarea Iranului.
‘Statele Unite și Israelul au acționat fără a informa Națiunile Unite și fără a consulta aliații lor, inclusiv Canada’, a subliniat el.
Premierul Mark Carney urmează să se întâlnească joi, la Canberra, cu omologul său australian Anthony Albanese și să se adreseze Parlamentului.
Vizita sa în Australia are ca scop atragerea de investiții și aprofundarea legăturilor bilaterale.
De mai multe luni de zile, premierul Mark Carney nu încetează să repete că lumea a devenit din ce în ce mai periculoasă și că SUA nu mai sunt un partener de încredere. El a făcut din reducerea dependenței puternice a Canadei de economia americană piesa de rezistență a politicii sale economice externe.
Biroul premierului Anthony Albanese l-a prezentat pe Mark Carney ca pe un lider care împărtășește aceleași idei ca și prim-ministrul australian și a declarat că discuțiile bilaterale vor fi axate pe securitatea economică, mineralele critice și apărare.
‘În timp ce țările noastre se confruntă cu noi provocări și oportunități, trebuie să aprofundăm cooperarea cu partenerii noștri pentru a promova interesele naționale’, a declarat premierul australian săptămâna trecută.








