SUA resping „total” guvernanța globală a inteligenței artificiale

Statele Unite resping ‘total’ orice guvernanță globală a Inteligenței Artificiale (IA), a declarat vineri șeful delegației americane, înaintea închiderii summitul cu privire la IA, organizat la New Delhi, transmite AFP potrivit Agerpres.

‘Așa după cum administrația Trump a afirmat-o deja de numeroase ori: respingem total orice guvernanță globală a IA’, a spus Michael Kratsios, consilier al Casei Albe pentru știință și tehnologie.

‘Suntem de părere că dezvoltarea sa nu poate conduce la un viitor mai bun dacă este supusă birocrației și unui control centralizat’, a afirmat el.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, confirmase anterior lansarea unei comisii științifice destinate să facă ‘din controlul uman’ al IA ‘o realitate tehnică’.

Acest organ consultativ, creat în august, are ambiția de a deveni echivalentul în cazul IA al Grupului de experți interguvernamental privind evoluția climei (GIEC).

Zeci de lideri, miniștri și șefi de companii tehnologice au participat la New Delhi la ‘Summitul pentru acțiune cu privire la IA’. Viitoarea ediție, a cincea, se va desfășura la Geneva în 2027.

La ediția de anul trecut de la Paris, vicepreședintele american JD Vance avertizase deja în legătură cu o ‘reglementară excesivă’ susceptibilă să ‘omoare o industrie în plină dezvoltare’.

Vineri, Kratsios a spus că ‘dezbaterea internațională cu privire la IA a evoluat’, remarcând că însuși titlul summitului a trecut de la ‘securitatea IA’ la ‘impactul IA’.

‘Este, în mod clar, o evoluție pozitivă’, însă ‘prea multe forumuri internaționale, precum Dialogul global al Națiunilor Unite cu privire la guvernanța IA, întrețin o atmosferă generală de teamă’.

‘Trebuie să înlocuim această teamă cu speranța’, a apreciat Kratsios, potrivit căruia IA are potențialul de ‘a favoriza înflorirea umană și de a genera o prosperitate fără precedent’.

‘Obsesiile ideologice axate pe riscuri, precum clima sau echitatea, sunt pretexte pentru o gestionare birocratică și pentru centralizare’, care, ‘în numele securității, măresc riscul ca aceste instrumente să fie utilizate pentru un control tiranic’, a mai afirmat reprezentantul american.

‘Concentrarea politicii în materie de IA pe securitate și riscuri speculative (…) frânează un ecosistem concurențial, consolidează actorii actuali și izolează țările în curs de dezvoltare de o participare deplină la economia IE’, a adăugat el.

Facebook

Comentarii