Trump va hotărî în zece zile dacă va ataca sau nu Iranul

Președintele american Donald Trump a declarat joi că își acordă între ‘zece’ și ’15 zile’ pentru a decide dacă este posibil un acord cu Iranul sau dacă, dimpotrivă, va recurge la forță împotriva Teheranului. relatează France Presse potrivit Agerpres.

‘S-ar putea să fie nevoie să mergem mai departe, sau poate că nu, poate vom încheia un acord. Veți afla asta probabil în următoarele zece zile’, a declarat președintele american într-un discurs susținut la Washington în fața ‘Consiliului Păcii’, care s-a întrunit joi în prima sa reuniune.

El a menționat ulterior un termen de ‘zece, 15 zile’ maximum în cursul unor declarații făcute jurnaliștilor care îl însoțeau în avionul ce îl transporta în Georgia (sud-est) pentru o vizită dedicată economiei.

Președintele american a reiterat, în timpul discursului său de la Washington, că fără un acord ‘pertinent’ se vor întâmpla ‘lucruri rele’, în timp ce SUA au desfășurat în Orientul Mijlociu o importantă forță de luptă navală și aeriană.

Până în prezent, SUA și Iranul au avut două runde de discuții indirecte, mai întâi în Oman, apoi în Elveția, care nu au dus deocamdată la o apropiere semnificativă a pozițiilor.

Washingtonul cere în special un acord care să includă pe lângă programul nuclear iranian și capacitățile balistice ale Iranului, ceea ce regimul de la Teheran respinge.

Între timp, Israelul și-a ridicat nivelul de alertă în fața riscului unei confruntări directe cu Iranul, pe fondul pregătirilor unui posibil atac american împotriva unor ținte iraniene. Potrivit postului public de radio Kan, amploarea desfășurărilor militare și a mobilizării amintește de cea care a precedat operațiunea israeliană ‘Rising Lion’ din iunie 2025.

Responsabili israelieni din domeniul securității iau în considerare și scenariul în care Iranul ar ataca primul, în special ca represalii pentru o acțiune a SUA. Dacă Israelul ar fi atacat, acesta ar riposta direct asupra teritoriului iranian și nu ar tolera nicio încălcare a suveranității sale, au declarat surse din domeniul securității pentru postul de televiziune israelian i24News.

Facebook

Comentarii