România a trecut printr-o transformare structurală profundă în ultimele trei decenii. De la o economie rigid industrializată, țara a ajuns astăzi să fie unul dintre cele mai relevante exemple europene de decuplare între creșterea economică și emisiile de carbon.
Însă, sub cifrele verzi de la Bruxelles, se ascunde o realitate brutală: o mare parte din acest „succes” climatic este rezultatul colapsului industrial și al devalizării activelor statului după 1989.
„Norocul”: Privatizări și devalizare
Deși indicatorii arată o scădere de 75% a emisiilor de gaze cu efect de seră față de 1990, în timp ce PIB-ul s-a dublat, această traiectorie nu a fost liniară.
Primul val de „ecologizare” a fost, de fapt, un val de dezindustrializare haotică. Privatizările din anii ’90 și începutul anilor 2000, adesea caracterizate de vânzarea activelor la preț de fier vechi, au dus la închiderea unor coloși industriali care devorau energie, dar susțineau orașe întregi.
- Devalizarea economiei: Multe combinate au fost cumpărate nu pentru a fi retehnologizate, ci pentru a fi lichidate, eliminând surse majore de poluare prin simpla lor dispariție.
- Efectul de „leapfrog”: Distrugerea bazei industriale vechi a forțat România să reconstruiască o economie bazată pe servicii și tehnologie, sectoare cu o amprentă de carbon mult mai mică.
Investiții record în energie nucleară și regenerabilă
Tranziția energetică a României a fost susținută de investiții majore.
În sudul țării se construiește o fermă solară de 760 MW, cu un milion de panouri fotovoltaice și baterii pentru stocare. În nord-vest a fost aprobat un proiect și mai mare, de 1 GW.
Printre proiectele strategice se numără:
- un parc eolian onshore în zona Mării Negre
- prelungirea duratei de viață a Centrala Nucleară Cernavodă cu 30 de ani
- extinderea panourilor solare rezidențiale
Capacitatea naturală de absorbție a carbonului a crescut cu 77%, pe fondul extinderii pădurilor și restructurării agriculturii.
Costurile sociale ale decarbonizării
Dublarea PIB-ului nu a însemnat prosperitate uniformă.
Orașele miniere s-au depopulat, iar comunități întregi au fost afectate de închiderea fabricilor. Migrația forței de muncă a accelerat declinul unor regiuni.
Tranziția energetică a României a fost eficientă din punct de vedere climatic, dar brutală pentru o parte a populației.
Revenirea gazelor naturale: risc pentru sustenabilitate?
În paralel cu boom-ul energiei curate, România investește masiv în gaze naturale.
Companiile au început forajele pentru Neptun Deep în Marea Neagră, considerat cel mai mare proiect de extracție de gaze din Europa. O conductă subvenționată de UE a fost finalizată, iar centrala Mintia este transformată din cărbune în gaz.
Mai multe centrale pe cărbune au primit amânări la închidere, iar date preliminare indică o ușoară creștere a emisiilor în 2024.
Experții avertizează că investițiile în gaze ar putea deveni active blocate până în 2035, afectând competitivitatea pe termen lung.
România – de la prima rafinărie modernă la emisii reduse
La Ploiești a fost construită, în secolul al XIX-lea, prima rafinărie modernă din lume. România a fost pionier în industria petrolieră europeană.
Astăzi, emisiile nete au scăzut la aproximativ 3 tone pe cap de locuitor, unul dintre cele mai mici niveluri din Europa.
Totuși, specialiștii avertizează că modelul românesc nu trebuie idealizat. Decuplarea a fost posibilă și datorită restructurării industriale post-comuniste, nu doar prin politici climatice active.
