Concediere în masă la unul din cele mai mari ziare americane, cu o istorie de aproape 150 de ani. E deținut din 2013 de patronul Amazon, apropiat de Trump.
„Washington Post” concediază o treime din forța sa de muncă, reducând drastic acoperirea știrilor sportive și internaționale.
Cotidianul The Washington Post, deținut de multimiliardarul Jeff Bezos, a început miercuri să concedieze sute de jurnaliști. O fostă personalitate a ziarului american, aflat în dificultate de mai mulți ani, a denunțat ”o zi sumbră” pentru acest reper al presei scrise din Statele Unite, informează AFP, potrivit Agerpres.
Concedierile, care vizează toate serviciile cotidianului, intervin în contextul apropierii fondatorului grupului Amazon de Donald Trump, un președinte care atacă mereu presa tradițională după revenirea sa la Casa Albă.
Numărul posturilor suprimate nu a fost comunicat. Potrivit The New York Times, aproximativ 300 dintre cei 800 de jurnaliști ai ziarului au fost concediați.
Această restructurare, făcută pentru a reforma un ziar ”dintr-o altă epocă”, ”include reduceri substanțiale de posturi” și trebuie ”să-i securizeze viitorul”, a explicat directorul executiv al cotidianului, Matt Murray, care recunoaște că este vorba despre o acțiune ”dificilă, dar esențială”.
O mare parte a corespondenților din străinătate, inclusiv toți cei care acoperă actualitatea din Orientul Mijlociu, au fost concediați, a declarat unul dintre el. Dintre aceștia, Lizzie Johnson spune că a fost concediată exact atunci când se afla plin reportaj pe frontul din Ucraina. ”Sunt bulversată”, a scris ea pe rețeaua de socializare X.
Serviciile de sport, cărți, podcast, pagini locale și infografie ale cotidianului sunt, de asemenea, extrem de afectate, unele dintre ele fiind aproape integral suprimate.
”Nu poți să golești o redacție de substanța sa fără a exista consecințe asupra credibilității, influenței și viitorului său”, a denunțat Post Guild, sindicatul din acest ziar.










