Europa se vede obligată să navigheze între două centre de putere aflate într-o confruntare latentă: Statele Unite și China. După un 2025 dominat de șocuri comerciale și decizii imprevizibile, anul 2026 începe sub semnul prudenței, al diplomației fragmentate și al unei realități incomode: Uniunea Europeană nu își mai poate permite nici ruptura, nici dependența.
Vizite occidentale la Beijing, pe fondul tensiunilor cu Washingtonul
Ultimele luni au adus un val de vizite ale liderilor occidentali la Beijing. Președintele Franței, Emmanuel Macron, premierii Micheál Martin (Irlanda), Mark Carney (Canada), Petteri Orpo (Finlanda) și Keir Starmer (Marea Britanie) au ajuns în capitala Chinei, iar cancelarul german Friedrich Merz este așteptat în perioada următoare.
Obiectivul oficial este același: acces mai bun pe o piață chineză cunoscută pentru restricțiile sale. Contextul real este însă mult mai amplu, potrivit unei analize publicate de EuroNews. Relațiile transatlantice sunt tensionate de politica externă imprevizibilă a președintelui american Donald Trump, culminând recent cu tentativa Washingtonului de a constrânge Danemarca să vândă Groenlanda.
Xi Jinping și ofensiva diplomatică a Chinei
Fisurile din alianța occidentală sunt atent exploatate de președintele chinez Xi Jinping. La fiecare întâlnire cu lideri europeni, Beijingul se poziționează ca apărător al multilateralismului și al dreptului internațional, în opoziție implicită cu stilul unilateral al administrației Trump.
„Ordinea internațională este sub o presiune enormă”, a declarat Xi în timpul întâlnirii cu Keir Starmer, criticând „protecționismul și politica de forță”. Mesajul este clar: China încearcă să se prezinte drept o alternativă stabilă într-o lume dominată de incertitudine.
Dilema economică a Uniunii Europene
Pentru Uniunea Europeană, miza este majoră. Bruxelles-ul caută piețe noi pentru a compensa tariful de 15% acceptat într-un acord comercial dezechilibrat cu Statele Unite, iar China, a doua economie a lumii, pare o soluție logică.
În realitate, relația este profund asimetrică. Beijingul a încheiat 2025 cu un excedent comercial de aproape 1.200 de miliarde de dolari, cel mai mare înregistrat vreodată de o singură țară. Exporturile chineze ieftine pun presiune pe industriile europene, deja afectate de costuri ridicate și tranziții tehnologice forțate.
Macron și „rebalansarea” relației UE–China
Această frustrare a fost exprimată public de Emmanuel Macron la Forumul Economic Mondial de la Davos. Liderul francez a criticat „subconsumul” Chinei și „capacitățile excedentare masive”, avertizând că acestea riscă să „inunde sectoare industriale întregi”.
„Nu este protecționism, ci restabilirea unui teren de joc echitabil”, a subliniat Macron, cerând o rebalansare a relației economice cu Beijingul.
Cinci ani de deteriorare
Tensiunile actuale sunt rezultatul unei acumulări începute odată cu pandemia de COVID-19, care a scos la iveală dependențele critice ale Europei de lanțurile de aprovizionare chineze. Situația s-a agravat după invazia Rusiei în Ucraina și parteneriatul „fără limite” dintre Xi Jinping și Vladimir Putin.
Pentru Bruxelles, sprijinul indirect al Chinei pentru economia de război a Rusiei și ocolirea sancțiunilor occidentale rămân puncte sensibile.
„Reducerea riscurilor”, minerale rare și limitele puterii europene
Strategia de „reducere a riscurilor” promovată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a urmărit reducerea vulnerabilităților față de China. Însă restricțiile impuse de Beijing la exporturile de minerale rare – esențiale pentru tehnologiile avansate – au demonstrat cât de limitată este capacitatea de reacție a UE.
Deși Bruxelles-ul a avertizat că este pregătit să folosească „toate instrumentele disponibile”, inclusiv mecanismul anti-coerciție, măsurile concrete au lipsit. În final, restricțiile au fost ridicate în urma unui acord direct între Washington și Beijing, lăsând Europa într-un rol secundar.
Diplomație fragmentată și lipsă de unitate
Vizitele recente la Beijing au fost coordonate la nivel declarativ, dar reflectă realitatea unei Uniuni Europene profund divizate. Statele membre continuă să abordeze China bilateral, în funcție de interese proprii, ceea ce slăbește capacitatea UE de a formula o strategie coerentă.
China rămâne rar pe agenda comună a summit-urilor europene, iar discuțiile strategice sunt sporadice și lipsite de continuitate.
2026: Anul prudenței și al riscurilor
Pentru Bruxelles, anul 2026 se anunță un exercițiu de echilibristică: consolidarea securității economice europene, fără a provoca o reacție dură nici din partea Washingtonului, nici a Beijingului.
Analiștii avertizează însă că inacțiunea are un cost. Fără decizii ferme, Europa riscă o dezindustrializare lentă și o dependență tot mai profundă de lanțuri de valoare controlate de China, într-un context geopolitic tot mai volatil.
