Guvernul francez se opune aplicării provizorii a acordului Mercosur

Guvernul francez consideră că o aplicare provizorie a acordului de liber schimb al UE cu țările Mercosur ar fi o formă de încălcare a democrației, după ce Parlamentul European a sesizat miercuri Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la această chestiune, relatează AFP potrivit Agerpres.

Dacă președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ‘ar impune aplicarea provizorie, acest lucru ar constitui în prezent, având în vedere votul care a avut loc ieri (miercuri) la Strasbourg, o formă de încălcare a democrației. Nu-mi pot imagina că s-ar putea întâmpla asta’, a declarat joi purtătoarea de cuvânt a guvernului, Maud Bregeon, la Europe1/CNEWS.

Înainte de decizia Curții de Justiție a UE, Comisia are dreptul să aplice tratatul cu titlu provizoriu. Dar acest lucru nu este încă decis, subliniază Bruxellesul, exprimându-și ‘profunda dezamăgire’ după votul strâns al legislativului european.

Pentru Maud Bregeon, ‘consecințele, în special asupra legăturii pe care oamenii o au cu Uniunea Europeană, ar fi profund dăunătoare’.

De asemenea, ea a criticat-o vehement pe Ursula von der Leyen, contestând rolul acesteia în reprezentarea UE. ‘Președinta Comisiei nu reprezintă Uniunea Europeană. Cei care reprezintă Uniunea Europeană sunt deputații europeni, șefii de stat, cetățenii și interesele pe care ei le au în comun’, a afirmat ea, în contextul în care Comisia este una dintre cele trei instituții ale UE.

Sesizarea Curții de Justiție a UE ar putea întârzia cu un an și jumătate votul general al Parlamentului European privind ratificarea acestui tratat încheiat cu Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay.

Comisia, la fel ca majoritatea statelor europene, a susținut acest acord de liber schimb. Toți au subliniat necesitatea implementării acordului cât mai rapid posibil, mai ales într-un moment în care președintele american Donald Trump amenință cu noi tarife vamale împotriva Europei. 

Facebook

Comentarii