România respinge scenariul anexării Groenlandei. Nicușor Dan: „Nu e o intenție oficială a SUA”

Nicușor Dan, a clarificat marți seară, la Paris, poziția oficială a statului român față de două subiecte majore ce țin de politica internațională – situația Groenlandei și evoluțiile recente din Venezuela – subliniind că cele două cazuri nu pot fi comparate.

Șeful statului a respins ferm ideea unei posibile anexări a Groenlandei de către Statele Unite, insistând că nu există nicio intenție oficială în acest sens, și a reiterat sprijinul României pentru poziția comună a Uniunii Europene în cazul Venezuelei.

Poziția României față de Venezuela: Sprijin pentru declarația UE

Întrebat despre intervenția din Venezuela, Nicușor Dan a precizat că România se aliniază declarației adoptate de Uniunea Europeană, susținută de 26 dintre cele 27 de state membre.

„În primul rând, pe Venezuela, a existat o declarație a Uniunii Europene, a 26 din cele 27 de țări din Uniune, dintre care și România, foarte nuanțată. Aceasta este poziția pe care noi o avem. Declarația a fost rezultatul unor discuții și negocieri pe text”, a declarat președintele României.

Uniunea Europeană a transmis anterior că principiile dreptului internațional trebuie respectate în Venezuela și că voința poporului venezuelean trebuie să primeze.

Intervenția SUA în Venezuela, context regional fără precedent

Declarația liderului de la București vine după ce Statele Unite au lansat o operațiune militară în Venezuela, soldată cu înlăturarea de la putere a președintelui Nicolas Maduro. Potrivit relatărilor internaționale, aceasta este cea mai directă intervenție a Washingtonului în America Latină de la invazia din Panama din 1989.

În acest context, România evită poziționările unilaterale și își menține linia diplomatică în cadrul politicii externe comune a Uniunii Europene.

Groenlanda, un caz complet diferit

Referindu-se la speculațiile legate de Groenlanda, Nicușor Dan a subliniat că situația nu are nicio legătură cu cazul Venezuelei și nu reprezintă o amenințare reală.

„În cazul Groenlandei, nu vorbim despre o intenție oficială a administrației Statelor Unite. Este vorba despre un teritoriu autonom, parte a coroanei daneze, stat membru NATO. Nu se pune problema”, a afirmat președintele.

Groenlanda are statut de teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei, iar apartenența acestuia la NATO face imposibilă orice modificare unilaterală a statutului său.

Facebook

Comentarii