Moscova nu a furnizat nicio dovadă cu care să-și susțină acuzațiile privind un atac cu drone ucrainene care a vizat una dintre reședințele președintelui rus Vladimir Putin, a afirmat marți ministrul de externe ucrainean, Andrii Sîbiga, potrivit Reuters.
Totodată, Sîbiga a cerut altor țări să se abțină să răspundă la ceea ce el a numit relatări ruse false despre un atac ucrainean asupra unei reședințe a lui Putin, deoarece subminează procesul de pace.
‘A trecut aproape o zi, iar Rusia încă nu a furnizat nicio dovadă plauzibilă pentru acuzațiile sale privind presupusul ‘atac al Ucrainei asupra reședinței lui Putin’. Și nu o vor face. Pentru că nu există. Nu a avut loc niciun astfel de atac’, a insistat Andrii Sîbiga într-o postare pe platforma X.










