Începe Târgul de Carte Gaudeamus 2025

Cea de-a 32-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România își deschide miercuri porțile în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, invitând la un adevărat regal literar propus de peste 180 de participanți, care vor oferi cititorilor peste 600 de evenimente editoriale.

Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, deschiderea oficială a ediției București 2025 a Gaudeamus va avea loc miercuri, de la ora 12:00, la standul Radio România din incinta târgului.

‘Un adevărat regal literar și numeroase surprize îi așteaptă în această săptămână pe cei care vor trece pragul Pavilionului B2 Romexpo: peste 180 de participanți, printre care figurează toate editurile prestigioase din România, agenții de difuzare de carte românească și străină, edituri universitare și instituții de învățământ superior, distribuitori de muzică și o gamă foarte bogată și variată de jocuri educative’, precizează Radio România.

De asemenea, peste 600 de evenimente editoriale se vor desfășura atât în cele șase spații amenajate în incintă, cât și la standurile participanților, reunind lansări și prezentări de carte, proiecte editoriale, dezbateri, întâlniri cu scriitori și sesiuni de autografe.

Ca și la edițiile precedente, unul dintre spațiile de evenimente amenajate în incinta târgului, denumit ‘Ion Creangă’, va fi dedicat preponderent celor mai tineri vizitatori.

Programul integral al evenimentelor, realizat într-o formulă flexibilă și reactualizat permanent, este disponibil pe website-ul www.gaudeamus.ro.

Și în acest an, nelipsite vor fi proiectele conexe marca Gaudeamus și Radio România:

– Trofeele Gaudeamus, decernate începând cu ediția 1997, vor fi acordate la finalul acestei ediții pentru trei dintre editurile participante și pentru ‘Cea mai râvnită carte a târgului’, prin Votul Publicului.

Programul de vizitare a târgului, care își așteaptă împătimiții de lectură până pe 7 decembrie, va fi zilnic între orele 10:00 și 20:00, iar accesul publicului va fi gratuit.

Ediția București 2025 a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România încheie și în acest an, conform tradiției, seria de evenimente expoziționale dedicate cărții și educației organizate de postul public de radiodifuziune în Craiova, Cluj-Napoca, Oradea, Buzău, Brașov, Sibiu și Iași, orașe care au găzduit Caravana Gaudeamus Radio România în 2025. Sprijinul comunității locale este, în fiecare loc, un element important în asigurarea continuității proiectului național.

Evenimentul este organizat de Societatea Română de Radiodifuziune, singurul post de radio din lume care, potrivit organizatorilor, ‘și-a asumat misiunea de a contribui la informarea și educarea publicului printr-un eveniment de o asemenea anvergură’.

Târgul Gaudeamus este un proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii.

Facebook

Comentarii