„Adunarea Naţională a poporului român din Transilvania, Banat şi părţile ungurene a primit rezoluţiunea prezentată prin Vasile Goldiş în întregimea ei şi astfel unirea acestei provincii româneşti cu ţara mamă este pentru toate veacurile decisă”, anunţa la 1 Decembrie 1918 Gheorghe Pop de Băseşti, preşedintele Marii Adunări de la Alba-Iulia.
„Mâine, după ce vom hotărî soarta pământurilor, la care ne uităm de atâta vreme, nu cu ochii plini de foame ai cuceritorului sălbatic, lacom de alte țări, ci cu ochii duioși ai fratelui care se uită la brazda pe care de două mii de ani fratele său muncește, cu sudoare amestecată cu sânge, pentru ca, ridicându‑se de jos, să primească pe față loviturile de palme ale stăpânilor săi, când vom fi stăpâni pe aceste teritorii, oare crede cineva că s‑a isprăvit? Nu! Problema românească face parte dintr‑o problemă mondială – și prea o uităm des.
Unirea va trebui consolidată printr‑o activitate complexă, permanentă, profundă, de durată, deoarece una este a ocupa un teritoriu, alta este a‑l păstra militar și al treilea lucru, cel din urmă și cel mai însemnat, este a ști să‑l menții” – scria premonitoriu Nicolae Iorga.
